La emisiunea Culisele Justiției de astăzi, unde a fost prezent comisarul-șef Aniel Constantin, director adjunct Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Române a fost dezbătută tema vânătorii și braconajului.

El a explicat ce trebuie să facă o persoană pentru a putea vâna, care este de fapt scopul unei vânătorii în pădurile din țara noastră dar și cât de sever este pedepsit braconajul de către autorități.

„Persoana care dorește să participe la o acțiune de vânătoare trebuie să aibă o anumită calitate. De-a lungul unei perioade anterioare, trebuie să urmeze o stagiatură care se întinde pe o perioadă de șase luni. Trebuie să fie deținător al unui permis de armă și să fie înscris într-o asociație de vânătoare. În aceste condiții, poate participa la acțiuni de vânătoare.

Acțiunea de vânătoare se desfășoară pe baza unui document, numit autorizație de vânătoare. Prin acel act ai dreptul de a desfășura acțiuni în fondul cinegetic. Vânătoarea se face cu arme permise de legislația românească, cu participarea unui organizator de vânătoare și a celorlalți vânători”, a declarat comisarul-șef Aniel Constantin.

Braconajul, în atenția autorităților

Comisarul-șef a explicat și modul în care acționează braconierii și cu ce se pot confrunta aceste persoane în urma acestor practici ilegale.

„Din păcate, sunt și persoane care nu înțeleg acest fenomen și săvârșesc fapte de braconaj cinegetic, sub diverse forme de manifestare: folosirea câinilor ogar sau a câinilor metiș, folosirea capcanelor neautorizate, vânătoarea pe alt fond decât cel pe care sunt autorizați, vânătoarea de specii de vânat interzise sau vânătoarea în ariile protejate.

Acestea se manifestă sub diferite forme. Aș vrea să vă dau și un exemplu. Am avut de-a lungul timpului diverse activități în acest sens și țin minte o speță pe care noi am denumit-o sugestiv „lupul pașnic la oi”. Am identificat un paznic de vânătoare, atribuția lui principală fiind de pază a fondului cinegetic. Orice altceva făcea, doar asta nu. A organizat și constituit un grup de prieteni cu care, de-a lungul timpului, săvârșeau acte de braconaj. L-am prins în flagrant, iar la percheziția domiciliară am găsit, undeva la șapre arme de vânătoare, muniție confecționată artizanal. Dispuneau de dispozitive cu care confecționau singuri muniția, inclusiv pulbere explozivă, trofee, carne de vânat. Comercializa ceea ce vâna, cervide, asta însemnând căprioare.

Cei care vânează risca până la 10 ani (de închisoare), iar pentru infracțiunea de braconaj există o agravantă. Sunt arii teritoriale bine delimitate unde se poate vâna. Se pot vâna păsări, rațe, gâscă, până la cervide, porci mistreți și cerbi.”, a explicat comisarul-șef Aniel Constantin.

Emisiunea completă: Comisar-șef Aniel Constantin, despre operațiunea Ghost Guns, la Culisele Justiției