Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a vorbit în cadrul interviurilor DC News despre propunerile pe care le-a făcut în privința unor avantaje pentru mămicile tinere.

După cum spune ministrul, este nevoie ca aceste mămici să se încadreze într-o anumită categorie de vârstă. Scopul acestor ajutoare este, de asemenea, susținerea creșterii demografice care în țara noastră se află în declin în momentul de față.

„Noi ne ocupăm de partea de familii, de sprijinul acestora, iar ca o prioritate este și creșterea demografiei. Pentru acest lucru am propus pentru anul următor vouchere pentru mămicile care au între 20 și 30 ani”, spune Natalio Intotero.

Banii pe care îi vor primi mămicile

Ministrul Familiei a anunțat și despre ce sume este vorba dar și alte beneficii pe care mamele urmează să le primească pentru creșterea celor mici.

„Pentru fiecare naștere, o sumă de 10.000 lei, fiind și o modalitate de încurajare a creșterii natalității. Asta pe lângă celelalte beneficii, banii pentru trusou și toate celelalte beneficii pe care le poate accesa o mamă.

De asemenea, vouchere pentru familiile numeroase. Considerăm o familie numeroasă este o familie care are minimum trei copii. Aceste vouchere vor fi date pentru asigurarea unor servicii, atât în zona de sănătate cât și în zona de timp liber, activități culturale și acces gratuit la activități culturale, sportive și în transport. Atât pentru copiii cât și pentru mame” a mai spus ministrul.