În cadrul emisiunii DC Edu difuzate luni a fost invitată profesoara Mariana Badea. Cu această ocazie, ea a exemplificat modul în care un elev de liceu poate să ia nota șapte la examenul de Bacalaureat pentru Limba și literatura română, fără să citească nimic în acești patru ani.
„La Bacalaureat se dă un text de patru alineate, 5 întrebări jenant de simple, și se poate lua nota 7 fără să citești absolut nimic în cei patru ani de liceu pentru că celelalte subiecte, în afară de al treilea, fac nota șapte, cu unu din oficiu.
„Este o abordare încurajată de sistem”, completează Sorin Ivan, „o încurajare a mediocrității”, spune acesta, despre felul în care este neglijată examinarea elevilor de liceu la această disciplină.
Mariana Badea a venit și cu un răspuns în ceea ce priește rădăcina acestei probleme. Este vorba despre puterea politică, care are capacitatea să schimbe aceste lucruri dar și o atitudine care ne reprezintă și care nu ne face onoare.
„Din punctul meu de vedere este vorba despre atitudinea de nepăsare generalizată la nivelul țării și a învățământului. Am fost ani de zile în Comisia națională de limbă și literatură a Ministerului și veneau la întâlnirile noastre domnii aceia care fac subiectele și se uitau peste noi, cei care se uită în ochii copiilor și știm ce pot ei și ce îl interesează.
Dacă omul de acolo, care este la butoane, nu își face treaba și nu îl interesează și nu are niciun fel de responsabilitate, ce să facă …”, este de părere profesoara Mariana Badea.
„Nu toți cei care ocupă roluri de decidenți au și o acoperire în competențe. Nu toți sunt puși pe meritocrație și valoare individuală încât să ne așteptăm la astfel de abordări. Atunci ajungem tot la profesori, la conștiința lor, la valoarea și implicarea acestora”, a mai spus profesorul Sorin Ivan.