Cristian Diaconescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, a fost invitat în emisiunea „Ce Se Întâmplă” de la DC News TV, unde a vorbit deschis despre presiunile și amenințările la care a fost supus pentru a renunța la candidatură, dar și despre dificultățile cu care se confruntă un candidat independent, lipsit de susținerea unui partid.
Cristian Diaconescu, amenințat să se retragă din competiţia prezidențială
Cristian Diaconescu a spus că a fost presat și chiar amenințat să se retragă din cursa prezidențială. A povestit că i s-a atras atenția că, dacă obține un scor mic, va avea probleme cu returnarea împrumuturilor pentru campanie, mai ales că nu a beneficiat de donații. De asemenea, Diaconescu a menționat că, în această situație, persoane cu care a colaborat ani la rând i-au făcut tot felul de oferte.
„Da! Din foarte multe direcții. Am fost și amenințat că, dacă nu mă retrag, o să iau un scor foarte mic și, atunci, împrumuturile – că am împrumuturi, eu n-am nicio donație, se poate verifica – or să fie o problemă; va trebui să le restitui. Deci, s-au purtat discuții și așa.
Oameni cu care am cooperat zeci de ani, în acest moment – oarecum complicat – găsesc necesar… nu știu, în legătură cu Mircea Geoană, am discutat și cu el, nu știu în acest moment ce-i îndeamnă, dar în legătură cu oferte de tot felul? Cum să nu, absolut”, a spus candidatul independent la prezidențiale la DC News TV.
Acesta a menționat că propunerile au venit din partea partidelor politice.
Dificultățile cu care se confruntă un candidat independent
Întrebat de Bogdan Bolojan despre provocările unei candidaturi independente la prezidențiale, Cristian Diaconescu a recunoscut că drumul este „extrem de complicat”.
„E complicată această intrare în cursa pentru prezidențiale ca independent?”, a întrebat Bolojan.
„E extrem de complicat! Știți, există o paradigmă. Pe de o parte ți se spune: «E foarte bine, avem încredere pentru că tot ce vine de la partide ne dezamăgește și politicul în România nu se mai ridică la nivelul așteptărilor», pe de altă parte: «Până la urmă, de ce v-ați băgat, că n-aveți un partid în spate». E cam ciudat.
De ce? Ca să vorbesc, prin mijlocirea dvs. în legătură cu ce ar trebui să facă și la ce ar trebui să se aștepte societatea românească în legătură cu președintele României”, a răspuns Diaconescu.
Cu ce se deosebește Diaconescu de Ciucă și de Ciolacu?
Întrebat ce ar face altfel decât contracandidații săi, prin ce se deosebește ca ofertă, fostul ministru al Afacerilor Externe a răspuns:
„Mi se par ridicole tot felul de iterații autolaudative în legătură cu modul în care vor tăia marile costuri ale României, cum vor favoriza categorii sociale defavorizate. Sigur, se poate purta o discuție despre rolul executiv al președintelui, dar vorbiți înainte de toate despre cum președintele va legifera, cum va îmbina politica externă cu politica de apărare, unde este titular, cum va merge în Consiliul Superior al Magistraturii pentru a discuta situația justiției românești și percepția publicului asupra acesteia, cum va merge în Parlament, influențând la un moment dat o anume decizie, și fără să mai minți, ca și candidat, că te duci în Parlament și schimbi deciziile parlamentare.
Pentru că tot a venit vorba, la fel ca în Guvern, da, președintele poate merge în Parlament – trebuie să meargă, după părerea mea, foarte des și să țină o serie de prezentări, intervenții. Dar vă spun, constituțional, Parlamentul nu are absolut nicio obligație să țină seama de ce zice președintele”.