Mihaela Zamfirescu, Modern Work & Security SMB Partner Solution Sales, Microsoft Romania și Cătălin Podaru, CEO & Founder Leviatan Group au vorbit, în cadrul unui interviu marca DC News, despre cum inteligența artificială ajută companiile din țara noastră.
Timpul economisit cu AI
Inteligența artificială aduce soluții salvatoare pentru multe companii din toate domeniile. În România, unele dintre acestea au implementat deja, de o vreme, această tehnologie.
Timpul economisit prin optimizarea sarcinilor susținute de AI, care acoperă în mare parte activități administrative, aduce un mare avantaj. ”Statistic, putem economisi între 20 de minute și 2 ore în fiecare zi folosind doar Copilot pentru creare de mail-uri, de documente sau creare de conținut. Un punct foarte important apropo de găsirea informației. Noi petrecem, în medie, o oră sau două pe zi căutând informații relevante pentru noi. Folosind Copilot putem să accesăm această informație într-un timp foarte scurt, poate chiar în câteva secunde. Copilot poate vedea atât informațiile din organizația mea cât și din afara organizației. El poate merge pe internet și să completeze acea informație pe care noi poate nu o găsim în datele organizației.
Nu întâmplător se numește Copilot și nu Autopilot, pentru că pilotul rămân eu întotdeauna, este un asistent, completează și mă ajută să creez acest conținut, dar deciziile rămân în continuare la mine, ca utilizator. Copilot mă poate ajuta foarte mult în crearea unui prim draft într-un timp mult mai scurt dar în final eu trebuie să intervin și să aduc acel document sau email în forma pe care mi-o doresc”, a declarat Mihaela Zamfirescu.
Exemplul unei companii românești
Cătălin Podaru, CEO & Founder Leviatan Group, a vorbit, la rândul său despre implementarea acestei tehnologii în compania pe care o conduce.
Noi așteptam această posibilitate, de a accesa licențele Copilot la nivel de organizație și am făcut-o din primele momente din care s-a putut face acest lucru, chiar dacă știm că încă nu este folosit la capabilitățile sale maxime. Am luată această decizie pentru că noi avem de ani de zile experiență cu implementarea în fluxurile noastre zilnice a soluțiilor tehnologice. În general 10% din utilizatori sunt early adopters (care implementează în faza incipientă n.red.), 80% care vin puțin mai târziu și apoi 10% care tot timpul o să fie acel spirit critic și vin mult mai târziu. Știm că lucrurile se întâmplă astfel și am zis că această adoptare trebuie să fie una organică.
Avem activități în care prezentăm use case-uri (întrebuințări noi pentru AI – n.red.), avem colegi de la fiecare birou care găsesc use case-uri foarte practice. Știm că abordarea soluțiilor noi este una imperativă și de multe ori este legată de anumite momente foarte punctuale. Când vorbești cu un coleg și spune că a economisit de 10 ori mai mult timp și a făcut o prezentare sau un raport și a procesat anumite date cu o rapiditate atât de mare, e foarte util să o încerce alt coleg. Asta credem noi că este unul dintre secetele adopțiilor AI la nivel de companie” a declarat Cătălin Podaru.