Astrologul Daniel Simulescu a prezentat noi previziuni pentru zodii în emisiunea sa de la DC News TV. Astăzi, Venus face un careu cu Saturn, aducându-ne „foarte multe dubii pe plan amoros, dar și pe plan financiar”. Tot astăzi, Marte face un trigon cu Neptun,  care ne ajută să „visăm, să ne imaginăm și să evadăm din cotidian”.  

Leu sau cei cu ascendent în Leu 

Pentru Lei, ziua de azi vine cu momente care pot scoate la suprafață nevoia de afecțiune și apreciere. Poate simțiți că vă lipsește atenția sau afecțiunea celor din jur, dar acesta e un moment potrivit să vă oferiți vouă înșivă blândețea și înțelegerea pe care le căutați la alții. 

„Venus este în casa a V-a și face careu cu Saturn din casa a VIII-a. Astăzi, unii dintre voi s-ar putea să resimtă o lipsă de iubire, o lipsă de afecțiune, de apreciere și de validare. Și în momentele astea ce trebuie să faceți voi? Nu să vă certați cu toată lumea, ci să vă oblojiți propriile răni, să fiți blânzi și să vă acordați ceea ce alții nu vă oferă”, a spus Daniela Simulescu la DC News TV. 

Fecioară sau cei cu ascendent în Fecioară 

Pentru Fecioară, ziua de azi poate aduce mici neînțelegeri cu partenerii în privința deciziilor legate de casă sau familie. În timp ce voi sunteți înclinați spre generozitate, partenerii ar putea prefera o abordare mai prudentă. Deși pot apărea tensiuni, nu este necesar să luați hotărâri acum; lăsați timpul să clarifice lucrurile. 

„Mă gândesc doar la faptul că Venus este în casa a IV-a și face un careu cu Saturn din casa a VII-a și că este posibil ca voi și partenerii să nu vă înțelegeți atunci când e vorba de luat decizii în ceea ce privește gospodăria sau familia. Voi vreți, poate, să fiți mai generoși, partenerii vor ca voi să fiți mai cumpătați. Și apar aici niște tensiuni care, din punctul meu de vedere, trec ele cu timpul. Nu trebuie să luați decizii neapărat”, a punctat astrologul.