În cea mai recentă ediție a emisiunii „Totul despre bani”, analistul economic Adrian Negrescu a discutat despre Legea pensiilor, subliniind că, deși are la bază principii corecte, cum ar fi calcularea pensiilor în funcție de contribuție și anii de muncă, nu a fost gândită suficient de bine pentru a proteja categoriile vulnerabile, cum ar fi persoanele cu dizabilități sau cei care au lucrat în condiții grele.
Ce e greșit la deciziile de recalculare?
Legea pensiilor pare, la prima vedere, bine intenționată, cu principii corecte, bazate pe contributivitate – adică fiecare să primească o pensie în funcție de cât a cotizat și de cât a muncit. Însă, realitatea a demonstrat că lucrurile nu au fost gândite până la capăt, este de părere analistul economic Adrian Negrescu.
Au fost omise simulările necesare pentru grupuri speciale, cum ar fi persoanele cu dizabilități sau cei care au lucrat în condiții grele, iar acum, mulți dintre cei care ies la pensie sunt dezavantajați. Cei care s-au pensionat după 1 septembrie, de exemplu, primesc pensii considerabil mai mici decât colegii lor, doar din cauza schimbării legislației.
„Ai spune că Legea pensiilor e un fel de brânză bună în burduf de câine, ca să mă refer la o expresie clasică românească, pentru că are niște repere corecte, acelea de a plăti pensii în funcție de contributivitate, adică de câți bani ai dat la bugetul de pensii și de cât de mult ai muncit – câți ani ai fost în activitate.
Plecând de la aceste principii, din păcate, lucrurile au deviat și au luat-o pe arătură. De ce? Pentru că n-am făcut destule simulări, în așa fel încât să ne dăm seama, de exemplu, pe grupele de muncă, care beneficiau de un alt tip de calculare a pensiei, în zona persoanelor cu dizabilități și alte zone extrem de importante, unde existau alte metode de calcul, să încercăm să le creăm un sistem astfel încât oamenii ăștia să nu aibă de pierdut de pe urma acestei legi, cum au în momentul de față.
Și nu mă refer la cei aflați în plată. Da, într-adevăr, nu scad pensiile în România, dar cei care au ieșit la pensie la 1 septembrie și lucrează în minerit vor avea pensii cu cel puțin 30% mai mici decât colegii care au ieșit înainte de 1 septembrie, pe 30 august, ca să zic așa. De ce? Pentru că s-a schimbat legea și criteriile de calcul al pensiei s-au schimbat fundamental. Ei, practic, am modificat niște discrepanțe din trecut, pe care le-am rezolvat și le-am trecut în viitor. Iar cei care vor ieși la pensie în anii următori vor avea, din păcate, pensii mai mici”, a punctat Negrescu.
Legea pensiilor, menită să dezamorseze bomba decrețeilor?
„Eu am spus de foarte multe ori acest lucru, că Legea pensiilor este menită să dezamorseze bomba decrețeilor – ieșirea la pensie a celor peste 1,6 milioane de români născuți în anii ’60-’70, care, în următorii 10-15 ani, vor ieși la pensie.
Știți ce înseamnă acest lucru? Că ar trebui să găsim de undeva din iarbă verde, ca să zic așa, 1,6 milioane de oameni care să se angajeze în economia românească și care să plătească contribuții la pensii, la bugetul de pensii, pentru că toate aceste pensii pe care noi le-am crescut acum sau care vor fi generate de ieșirea la pensie a decrețeilor ar trebui plătite nu de la bugetul de stat, așa cum se lăuda domnul Boloș când ne prezenta acel cec prin care a luat bani de la bugetul de stat și i-a dus la bugetul asigurărilor, ci din contribuțiile noastre salariale.
Ei, asta este marea problemă în România: că noi nu vorbim despre crearea de locuri de muncă, despre stimularea companiilor în a crea aceste locuri de muncă și mai bine plătite. Și cum se face acest lucru? Prin scăderea taxelor pe muncă și susținerea investițiilor din țara noastră. Noi nu vorbim despre acest lucru, vorbim numai despre pensii și despre pensionarii din trecut. De viitor nu ne interesează”, a subliniat analistul economic la DC News TV.