Daniel Cristea-Enache, cunoscut critic literar, și Flaviu George Predescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, au discutat recent despre noul curs online „Eminescu în 15 cursuri”, în cadrul emisiunii „Cultura pentru toți”.
„Eminescu în 15 cursuri”: despre viața celui mai important scriitor român
Cristea-Enache a explicat că acest proiect este dedicat operei și vieții lui Mihai Eminescu, subliniind că niciun critic literar român nu poate ocoli figura emblematică a poetului. Cursurile, care vor avea loc pe Google Meet și, ulterior, vor fi încărcate pe platforma Patreon, oferă oricui posibilitatea de a explora în profunzime moștenirea celui mai important scriitor din literatura română.
„George Călinescu, cel care a scris și «Viața lui Eminescu», spunea că, la un moment dat, fiecare critic literar român trebuie să se ocupe de Eminescu. Nu poți să fii critic literar în literatura română și să nu te ocupi de cel mai important poet din această literatură.
Astfel, noul curs, cel care începe chiar sâmbăta aceasta, noul meu curs online, l-am intitulat «Eminescu în 15 cursuri» și, prin urmare, va prilejui 15 cursuri clasice, academice, chiar în acest mediu online, despre opera și existența celui mai important, nu numai poet, ci și scriitor din istoria literaturii române”, a spus Daniel Cristea-Enache la DC News TV.
Întrebat ce trebuie să facă o persoană care vrea să asiste la cursul despre Eminescu, criticul literar a răspuns:
„Trebuie să intre pe internet, și eu am un grup pe Facebook pentru toți abonații, pentru toți cei care vor să audieze acest curs, și le ofer linkul pe Google Meet. Totul se desfășoară pe Google Meet, iar apoi cursurile înregistrate le postez pe platforma Patreon, unde am un cont, și pot fi văzute cursurile din urmă. Deci, cine nu poate participa live la curs, îl poate vedea în formă înregistrată”.
Subiectele dezbătute în cadrul cursului
La întrebarea „Despre ce o să vorbești la cursuri, cum ți le-ai structurat?”, criticul a explicat:
„Încep prin a vorbi despre contribuțiile exegetice anterioare. Asta trebuie să facă un istoric literar: să încadreze respectivul autor în epoca lui, dar și să vorbească despre receptarea lui critică și istoriografică, nu să se considere ca fiind primul care vorbește despre Eminescu. Și lucrul acesta ar trebui să se întâmple în orice profesie: să începem prin a remarca, a reaminti, a vorbi despre Perpessicius, cel care a inițiat ediția operelor lui Eminescu. Să vorbim despre Călinescu, cel care a scris aceste cărți fundamentale. Să vorbim despre Tudor Vianu, despre Zoe Dumitrescu-Bușulenga, despre Nicolae Manolescu etc.
Subiectul acesta al lui Eminescu, care a fost intens dezbătut și întors pe toate laturile, permite cursanților, cei care audiază cursul, să ajungă, prin mine, la acest labirint al exegezei eminesciene, fiindcă, evident, interpretările nu coincid sau nu se suprapun întotdeauna”.