Într-o nouă ediție a emisiunii „Totul despre bani”, analistul economic Adrian Negrescu a discutat despre situația economică a României, care se află în „recesiune tehnică”, mascată de „interesele electorale”. La situația actuală, în care țara noastră a înregistrat o creștere economică de numai 0,8% în trimestrul 2, contribuie, bineînțeles, inflația ridicată.
Economia germană a intrat în teritoriul negativ
Economia germană, unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României, a intrat în dificultate, ceea ce poate avea un impact semnificativ și asupra noastră. Analistul economic Adrian Negrescu atrage atenția că, dacă Germania își încetinește activitatea, exporturile României ar putea fi afectate, iar riscul de recesiune pentru țara noastră ar crește considerabil.
„Germania este principalul nostru partener comercial. Spre Germania trimitem mare parte din exporturile realizate de economia românească. Nu mai vorbesc că sunt probleme și în Franța, Italia, Spania; cam peste tot în Europa bate vântul acesta al recesiunii, pentru că, din păcate, inflația a lovit peste tot și, mai mult decât atât, faptul că nu mai au acces la acele resurse ieftine de curent și de gaze, cum aveau pe vremea când eram în bune relații cu Rusia, a determinat multe țări să intre într-o situație economică dificilă.
Ei, dacă Germania strănută, România face gripă. Dacă nouă ne cad și exporturile spre Germania, din păcate, riscul de recesiune se accentuează de la o zi la alta”, a spus Adrian Negrescu la DC News TV.
România este în recesiune tehnică
Țara noastră se confruntă cu o „recesiune tehnică”, deși acest lucru este ascuns de jocurile politice, potrivit analistului. Cu creșteri economice nesemnificative și o inflație ridicată, declinul de anul trecut sugerează o realitate economică mai sumbră. Negrescu avertizează că fără măsuri drastice, axate pe stimularea consumului, România nu va putea ieși din această situație.
„Gândiți-vă că noi, anul trecut, în ultimul trimestru, am avut scădere economică. În primul trimestru din acest an, am avut o creștere economică de 0,1%. În al doilea trimestru din acest an, tot 0,1%. Dacă iei în calcul marja de eroare și inflația, cea mai mare din Europa, practic suntem în recesiune tehnică, mascată bineînțeles de interesele electorale.
Suntem într-o recesiune tehnică din care vom ieși doar cu niște măsuri dure și necesare pentru a repune economia pe linia de plutire, pentru a stimula consumul, pentru că despre asta este vorba până la urmă. Economia trăiește mai mult din consum decât din investițiile despre care vorbesc autoritățile și care vor avea un impact în economie abia peste 3-4 ani încolo. Mă refer aici la autostrăzi, la rețelele de cale ferată și tot ceea ce se mai construiește în România în momentul de față”, a subliniat analistul economic.