În cadrul emisiunii sale de la DC News TV, jurnalista Laura Duță a ridicat problema siguranței în unitățile școlare, subliniind importanța paznicilor calificați. Aceasta a atras atenția asupra situațiilor în care, din cauza reducerii personalului de pază, unele școli din București și, posibil, din țară, au rămas cu un singur paznic pe zi.
„Acest program este obositor, iar eu consider că până intervin autoritățile contează și această siguranță oferită de paznici”, a afirmat Duță.
Responsabilitatea siguranței elevilor, între școli și administrația locală
Comisarul-șef Alexandru Leuțu, invitat al emisiunii Culisele Justiției, a fost de acord, explicând că siguranța elevilor este o responsabilitate împărțită între unitățile de învățământ și administrațiile locale.
„Trebuie să înțelegem că responsabilitatea siguranței elevilor în unitatea de învățământ aparține pe de o parte unității de învățământ, iar pe de altă parte administrației locale când vorbim despre siguranța spațiului”, a explicat Leuțu.
Părinții și profesorii cer un mediu sigur în școli
Laura Duță a insistat că primarii au un rol esențial în asigurarea pazei în școli și că trebuie să ia în serios această responsabilitate, nu doar din perspectiva alocării fondurilor, ci și conform obligațiilor stabilite de lege. „Primarii trebuie să realizeze faptul că, în primă instanță, ei asigură paza copiilor. Au o responsabilitate, fiindcă vorbim atât de bani, cât și de responsabilitatea stabilită de lege”, a spus jurnalista.
Leuțu a adăugat că îngrijorările părinților și profesorilor cu privire la siguranța elevilor sunt o temă constantă, accentuând importanța prezenței unor paznici care să respecte reguli stricte privind intrările și ieșirile din școală: „Această îngrijorare de a avea un spațiu sigur este reflectată în toate discuțiile pe care le avem cu ei”.
Paznici bine instruiți pentru o siguranță sporită
Jurnalista Laura Duță a comentat că paznicii nu ar trebui să permită ieșirea unui elev din incinta școlii fără un bilet de voie aprobat de diriginte, fie că elevul se simte rău sau trebuie să plece mai devreme. De asemenea, aceștia trebuie să supravegheze atent accesul, pentru a preveni intrarea persoanelor străine în școală. „Paznicul nu trebuie să-i dea drumul fără acel bilet. La fel, nici alți copii care nu sunt din acea școală nu au voie să intre”, a reiterat Duță, adăugând că astfel de măsuri sunt esențiale pentru a preveni chiulul și pentru a evita ca elevii să fie influențați de grupuri cu comportamente problematice.