Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a discutat în platoul DC News TV despre importanța și beneficiile programelor de eficientizare energetică, precum Casa Verde Fotovoltaice 2024, atât pentru mediu, cât și pentru reducerea costurilor lunare la energie pentru consumatori.  

Reducerea consumului de energie: economii mai mari pentru oameni și comunități

Ministrul a subliniat cum finanțarea unor proiecte care includ, de pildă, înlocuirea lămpilor stradale cu LED-uri eficiente sau instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperișurile caselor poate aduce economii semnificative la facturile de energie. 

„Să știți că cel mai simplu e să vii și să finanțezi instrumente de eficientizare energetică. Și, atunci, dacă îi spui unui primar că îi plătești tu toți stâlpii de iluminat, să nu mai folosească lămpi din acelea cu halogen, cu sodiu, cu mercur, și să pună leduri care ar costa o mică fracțiune din cât plătește astăzi și îi mai dai și bani să facă chestia asta, să știți că oricine, că-i primar sau proprietar de apartament sau de casă, își face propriile socoteli și dacă iese mai ieftin, poate nu neapărat din dragoste pentru natură, de cele mai multe ori, acceptă. Și așa, îmi ating și eu obiectivele la Mediu și cetățenii din comunitatea respectivă, pentru că au costuri mai mici”, a spus Mircea Fechet la DC News TV. 

Cum poți deveni proconsumator și cum să reduci facturile la utilități?

În discuția cu jurnalistul Val Vâlcu, oficialul a evidențiat, de asemenea, faptul că programul Casa Verde Fotovoltaice acoperă 90% din valoarea proiectului, contribuind astfel la reducerea dependenței de combustibili fosili și la creșterea numărului de prosumatori în România.  

„Dacă discutăm despre cetățeni, Casa Verde Fotovoltaice este un astfel de instrument prin care nu doar că obținem beneficii pentru mediu, dar fiecare kilowatt-oră produs pe acoperișul unei locuințe înseamnă un kilowatt-oră mai puțin produs folosind combustibili fosili. (…)

„Sunt mii, zeci de mii de români care, în fiecare an, aleg să devină prosumatori, unii din rațiuni de costuri – facturi mai mici la energie –, alții din rațiuni de mediu. Tocmai din acest motiv, finanțăm prin Casa Verde Panouri Fotovoltaice 90% din valoarea proiectului și ne propunem să finanțăm anul acesta și o componentă de stocare, care scade și mai mult factura, pentru că poate nu-ți ajunge toată noaptea frigiderul, aerul condiționat, ce ai tu, să folosești din ce ai încărcat ziua…

Dar și jumătate din noapte, dacă tu ești pe bateria ta și nu tragi din rețea, asta nu poate decât să însemne un cost și mai mic la sfârșitul lunii la energia electrică”, a conchis Mircea Fechet.