Coordonatorul programelor de formare, dr. Bogdan Boboc, și coordonatorul tehnic, Alexandru Bojică, au prezentat în detaliu rolul fiecărui aparat din incinta instituției, de la simulatorul robotului de chirurgie daVinci Xi, până la Victoria, manechinul-simulator avansat și interactiv care… naște.

Logistica din spatele funcționării Centrului de Simulare Medicală


Peste 30 de medici rezidenți, peste 120 de cadre didactice și nu mai puțin de 70 de voluntari susțin activitatea Centrului.

Cursurile Tehnici Clinice de Bază și Suport Vital de Bază sunt predate prin metoda „peer-to-peer learning”, cursanții învățând astfel împreună, reciproc și aplicat, iar modelul este importat din țările occidentale.

Costul investiției s-a ridicat la peste 42 milioane lei, a transmis rectorul prof. univ. dr. Viorel Jinga în conferința de presă de dinaintea turului, dintre care jumătate provin din PNRR. O altă parte foarte importantă din sumă a fost alocată din bugetul universității de medicină.

Lista completă a workshopurilor oferite de Centrul de Simulare Medicală:


Suport vital de bază

Tehnici clinice de bază

Tehnici laparoscopice de bază

Nașterea naturală

Ecografie abdominală

Ecocardiografie transtoracică

Ecocardiografie transesofagiană

Ecografie tiroidiană

Ecografie pediatrică

Ecografie neonatală

Ecografie obstetricală

Ecografie musculo-scheletală

Point of Care Ultrasound (POCUS)

Ultrasonografie în urgență (FAST)

Atelier ECG și terapie electrică

Monitorizarea semnelor vitale

Advanced Life Support

Pediatric Advanced Life Support

Neonatal Advanced Life Support

Managementul pacientului în Unitatea de Primiri Urgențe

Ventilație mecanică neonatală

Workshop de chirugie robotică

Puncția suprapubiană

Puncția-biopsie mamară ecoghidată

Artroscopie genunchi

Endoscopie digestivă superioară

Endoscopie digestivă inferioară

Bronhoscopie

Angiografie

Intubație oro-traheală

Comunicare și empatie

Evaluarea dermatologică

Abordarea narativă în psihiatrie

Ateliere de Realitate Virtuală (VR)

Managementul resurselor în urgențele perinatale

Nașterea în pre-spital

Histeroscopie