Emisiunea DC Edu, moderată de prof. univ. dr. Sorin Ivan la DC News TV, își propune abordarea unor subiecte puternice din domeniul învățământului românesc.

În această ediție cu invitatul special prof. Robert Florea, coordonatorul Centrului Municipiului București de Asistență Psihopedagogică, s-a discutat despre multiple greșeli pe care le comite sistemul de la noi când vine vorba de integrarea tehnologiei în viețile copiilor.

Dacă în primul rând vorbim despre o eroare a subfinanțării cercetării în astfel de domenii, în plan secund se observă că nici nu sunt preluate modelele externe din state în care s-au efectuat studii privind efectele internetului asupra tinerilor.

Oferta mediatică, plină de violență

„Înțelegem că un rol uneori negativ îl au și antimodelele din familie: dacă părinții se ceartă, dacă ridică tonul. Copiii copiază niște comportamente. Apoi avem și modelul societății, oferit de oferta mediatică, mai ales de filme și de tehnologie. Vreau să insistăm aici: inspiră tehnologia astfel de comportamente? Vorbim de internet, filme, jocuri, care în general sunt violente. Până și desenele animate promovează astfel de comportamente”, a punctat moderatorul emisiunii DC Edu.

Nu doar că nu există cercetare…

„Problema este că nu suntem încă suficient de atenți noi, ca și comunitate, societate, la tot ceea ce tehnologia aduce. Depinde cum definim tehnologia. Dacă ne referim la tot ceea ce reprezintă imersiunea în diversele zone ale rețelelor de socializare, aici pot fi lucruri bune și care să te ajute, la fel cum pot fi și zone întunecate în cel mai fericit caz.

Ar trebui să ne uităm puțin mai atent și la ceea ce se întâmplă în zona de cercetare. E un truism că la noi cercetarea este destul de precară în această zonă, fiindcă și asta la rândul său înseamnă resurse alocate. Dar ne putem uita puțin și pe la alții, să vedem că lucrurile care sunt surprinse prin cercetare ne ajută și pe noi”, a explicat prof. Florea.

…dar nici nu luăm aminte de la statele în care se face cercetare

„De exemplu, dacă ne uităm pe studiile lui Jonathan Hyde, în ultima sa carte, The Anxious Generation, se atrage atenția asupra unor lucruri cu care ne confruntăm aici în România. Apropo de utilizarea gadgeturilor și a ceea ce oferă internetul. Aici practic efortul conjugat al familiei și școlii este cvasiinexistent în România, dintr-un motiv foarte simplu: fiecare dintre acești actori așteaptă ca celălalt să acționeze”, a conchis coordonatorul asistenței psihopedagogice din Capitală.