În cadrul emisiunii “Culisele Justiției” moderată de Laura Duță pe DC News TV, Comisarul Șef Cristian Andrieș a discutat despre măsurile întreprinse de poliția rutieră pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă normele rutiere, în special cei aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Activități intense în perioade cheie
Andrieș a subliniat că aceste acțiuni sunt desfășurate intens, mai ales în perioada weekendurilor, sezonului estival, vacanțelor, spectacolelor și concertelor.
“Polițiștii rutieri acționează tocmai pentru a-i depista și a îi sancționa pe cei care încalcă normele rutiere”, a explicat el.
Reducerea numărului de infracțiuni
Andrieș a menționat că numărul conducătorilor auto aflați sub influența substanțelor psihoactive s-a redus, în mare parte datorită acestor acțiuni constante și susținute.
“Probabil că foarte mulți își dau seama că nu mai au sorți de izbândă”, a spus el, sugerând că prezența continuă a polițiștilor descurajează comportamentele ilegale.
Planuri pentru sezonul estival
Odată cu începerea sezonului de vară, activitățile polițiștilor rutieri vor fi intensificate, în special în zonele de litoral.
“Vor fi suplimentate efectivele din zona litoralului,” a afirmat Andrieș, adăugând că se va acționa cu autospeciale dotate cu etiloteste și drug-teste pentru a depista conducătorii care încalcă normele rutiere.
Rolul motocicliștilor în aceste ccțiuni
Motocicliștii din cadrul poliției rutiere vor juca un rol crucial în aceste activități.
“Se va acționa în trafic tocmai pentru a-i depista cu mai mare ușurință pe cei care, până și prin modul în care conduc, ne dau indicii că nu sunt conducători care conduc corespunzător”, a explicat Andrieș.
Aceștia vor fi opriți în trafic și verificați pentru consumul de alcool sau substanțe psihoactive.