În contextul creșterii alarmante a poluării și a efectelor sale devastatoare asupra sănătății, România se confruntă cu o inițiativă legislativă menită să combată infracțiunile ecologice.
Fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, aduce în prim plan subiectul acesta.
Impactul poluării asupra sănătății
“Există în proiect legislativ, un cazier de mediu unde să fie trecute persoanele, mașinile, companiile care se ocupă de activități criminale în zona de mediu.
Noi trebuie să înțelegem că în România mor anual 30.000 de oameni din cauza poluării. Statistic, dovedit de Europa.” a transmis Octavian Berceanu.
Comparativ internațional
“În Fâșia Gaza, în urma conflictului armat au murit 34.000 de persoane, de la începutul conflictului. În Ucraina au murit undeva între 11.000 – 14.000 de persoane. De civili vorbim, ori la noi mor în țară de trei ori mai mult sau de două ori mai mult decât mor în Ucraina în urma războiului, și asta din cauza poluării.
Oameni care nu au nicio vină. Copii, bătrâni, nu contează banii pe care îi ai, nu contează statutul social, nu contează absolut nimic în momentul în care inhalezi un aer extrem de poluat și își generează afecțiuni majore sau chiar cancer.” a explicat acesta.