Într-o societate în continuă schimbare, formarea profesională a cadrelor didactice devine nu doar o opțiune, ci o necesitate. Formarea continuă a cadrelor didactice reprezintă cheia pentru un sistem de învățământ modern și eficient.

Prof. Cornelia Popa Stavri este invitată în platourile DC News, în emisiunea DC Edu, unde ne spune mai multe despre acest proces.

Formarea continuă a cadrelor didactice

“Ce ne puteți spune despre acest proces al formării continue a cadrelor didactice ca abordare, ca necesitate, ca perspective pe care le oferă oamenilor catedrei?” a întrebat prof. univ. dr. Sorin Ivan.

“Este evident că formarea profesională este o necesitate, pentru că suntem într-un sistem dinamic și într-o societate dinamică și nu poți să păstrezi învățământul la nivelul la anilor ’70, de exemplu, trebuie să te adaptezi noului și atunci formarea este cea care aduce această îmbunătățire a profesorilor pentru modernizarea sistemului de învățământ.

De altfel, și Federația Sindicatelor Libere și sindicatul pe care eu îl conduc suntem implicați în formarea profesională continuă prin centrul de formare profesională de la nivelul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. Noi, sindicatul din Sectorul 4, cred că suntem printre cei mai buni în atragerea fondurilor europene.” a transmis prof. Cornelia Popa Stavri.

Programe de formare pe bază de proiecte Europene

“Deci pe bază de proiecte europene faceți programe de formare?” a subliniat gazda emisiunii.

“Da, ca să le putem oferi gratuit oamenilor. Este foarte important și mai mult decât atât, abordăm teme sensibile, teme pe care ni le sugerează profesorii în memoriile pe care le tot transmit către noi, nu prea avem soluții de rezolvare, nu găsim răspuns de la minister și atunci venim cu această completare și facem aceste programe de formare.

Și am să vă dau un exemplu, noi, sindicatul Sectorului 4 am accesat proiecte europene finanțate din fonduri Norvegiene acum 2 ani, în cadrul programul care vizează asigurarea stării de bine a profesorului la școală și a tuturor angajaților la școală.

În cadrul proiectului am avut două componente, anume amenajarea cancelariilor pentru lucru, colaborare, comunicare între profesori pentru a le asigura starea de bine și un timp liber al acestuia pentru că este foarte important să gestionez timpul în decursul celor 8 ore. Și a 2-a componentă a fost componenta de formare managementul stresului la clasă.” a explicat invitata.