Bucureștenii și-au spus cuvântul și au comparat parcurile din București. Intervievați în cel mai mare parc al Bucureștiului, Parcul Herăstrău, aceștia au dat exemplul unor zone mult mai îngrijite. Iată ce au avut de spus:
Parcul Titan, o feerie de parc pe lângă Herăstrău
„Merg foarte mult în parcuri. Parcul Carol este mai îngrijit decât acesta. De Parcul Titan nu mai vorbim, este o feerie de parc. Aici, pe întâi ale lunii făceam tură. Acum mai puțin. Nu îmi place că nu mai sunt flori, este neîngrijit. Ce se întâmplă cu terenurile de tenis… practic acea porțiune s-a tăiat din parc și nu poți să circuli decât pe lac sau pe Șoseaua Nordului, asta nu mi se pare normal. Este dezamăgitor”, a spus o cetățeană.
„Din păcate locuim aproape și venim aici”
„Parcul IOR mi se pare mult mai bine întreținut, parcul din Drumul Taberei la fel. Acesta, după mine, ca mizerie este al doilea după Cișmigiu. Noi bântuim toate parcurile din București. Nu e grozav, dar din păcate locuim aproape și de cele mai multe ori venim aici”, a adăugat un bărbat.