Sociologul Alin Tomuș a explicat de ce încă persistă în mentalul colectiv al României ideea de „tătuc”, acel salvator pe care, dacă îl urmezi, se asigură că îți va fi bine.

Popor tributar al ideii de Tătuc

„Am pierdut, este adevărat, ideea aceasta de leadership în care noi am fost socializați. Suntem un popor tributar ideii de «Tătuc». Să vină un tătuc care să ne spună care este ordinul de mișcare, «După mine vă încolonați și așa va fi bine».

Ori, democrația modernă înseamnă să ai mecanisme, să ai instituții, să ai proceduri. Și chiar în situația în care cineva dispare dintr-o instituție dintr-un anumit pretext, acea instituție continuă să funcționeze pentru cetățeni”, a explicat sociologul Alin Tomuș la DC News TV.

Problema principală a politicii românești

„Democrația este un fel de a cere societății ceva, dar cel mai important este un mod de a da societății ceva prin exemplul personal. Politica a încetat să mai fie un teritoriu de dezbateri. Pare mai degrabă că ne aflăm într-o situație în care preferăm disensiunea și ideea aceasta a proiectelor mici.

Dar este doar o senzație. Dacă vă uitați la instituțiile românești, există un nucleu tare al oamenilor care chiar fac ceea ce trebuie. Problema sociologiei moderne, cel puțin în România, este aceasta: am subreprezentat această categorie de oameni care își fac onest treaba”, a adăugat el.