Invitatul ediției de astăzi a emisiunii “Departe de România” este Dan Adrian Drăgan, românul care a ajuns din turist localnic într-o insulă din Grecia. El a dat biroul de la corporație pe viața simplă din Thassos si a facut astfel un pas la care mulți se gândesc, însă puțini au și curajul să-l facă.
În cadrul discuției, Dan o să ne povestească cum a luat decizia de a se muta definitiv în Thassos, cum e viața de zi cu zi pe insulă, dar și ce sfaturi are, din poziția de reprezentant al comunității Forum Grecia, pentru turiștii români care plănuiesc o vacanță aici.

Departe de România, o emisiune cu și despre românii din diaspora

Emisiunea “Departe de România”, moderată de Gabriel Nuță-Stoica, reprezintă o evoluție naturală a conținutului cu care v-am obișnuit, fiind în primul în rând o emisiune cu și despre românii din afara granițelor țării. În fiecare săptămână vom descoperi povești interesante ale românilor stabiliți în străinătate. Vom vorbi despre aspecte din viața de zi cu zi, probleme de integrare, provocări, dar și despre bucurii și împliniri. Totodată, vom încerca să aflăm ce mai înseamnă România pentru românii din diaspora: “acasă” sau doar țara de origine.

Emisiunea “Departe de România” se difuzează în fiecare duminică, de la ora 14:00, pe site-ul ȘtiriDiaspora, canalele de Youtube și paginile de Facebook ȘtiriDiaspora și DC News, dar și pe DC News TV.

Pentru a fi la curent cu cele mai noi și relevante informații, vă puteți abona la notificările site-ului știridiaspora.ro și să ne urmăriți pe canalele de social media. Dacă v-a plăcut emisiunea, nu uitați să apăsați butonul “Like” și să distribuiți mai departe.

Vă mulțumim că sunteți alături de noi!

Site: https://www.stiridiaspora.ro/
YouTube: https://www.youtube.com/@stiridiaspora9142
Facebook: https://www.facebook.com/stiridiaspora.ro
TikTok: https://www.tiktok.com/@stiridiaspora.ro