Tsunami de scumpiri după Paşti. Adrian Negrescu trage semnalul de alarmă
Economistul Adrian Negrescu avertizează că după Paşti românii s-ar putea confrunta cu un "tsunami" de scumpiri.
"După sărbătorile de Paşti probabil ne aşteaptă un adevărat tsunami de scumpiri, în condiţiile în care scumpirea carburanţilor şi creşterea preţului la gaze cu aproape 60% pentru majoritatea companiilor din România va duce la nişte scumpiri semnificative la raft. De la covrigul pe care îl luăm dimineaţa, până la medicamente, mase plastice, haine, îmbrăcăminte, încălţăminte, şi inclusiv produse nealimentare. Mă refer aici la bunuri de larg consum, zona de produse de beauty, tot ce ţine de consumul populaţiei.
Toate se vor scumpi în medie cu 10-15% în primă fază.
Multe dintre companiile româneşti gândiţi-vă că nu au din ce să acopere aceste creşteri de preţuri, să zici că mai taie din adaosuri, pentru că şi aşa erau la limita supravieţuirii, ca urmare a scăderii puterii de cumpărare.
Urmează o perioadă dificilă, în care goana după reduceri vor deveni sport naţional, iar magazinele se vor întrece în cele mai ample campanii de discounturi, de vânzări la promoţie, din istoria recentă a României. Şi vor fi mai ales produse din import, pentru că suntem în situaţia paradoxală ca cele mai multe produse din magazine să fie din import, pentru că sunt mai ieftine decât cele produse în ţară", a declarat Adrian Negrescu la Totul despre Bani.
