Start Up Nation, ediţia a IV-a. Se schimbă regulile

Start Up Nation, ediţia a IV-a. Se schimbă regulile

Atenţie, antreprenori. Se modifică mai multe condiţii pentru accesarea programului Start Up Nation. 

"Anul acesta devine operațională ediția a IV-a a Start-Up Nation, care aduce câteva noutăți, în sensul că toți antreprenorii care doresc să acceseze acest program au trebuit să treacă mai întâi printr-o fază de training, respectiv niște cursuri care au fost făcute pentru dobândirea anumitor abilități.

Intenția a fost ca antreprenorii să fie ajutați ca de la idee, până la punerea în practică, să diminueze cât mai mult șansa de eșec. Multe eșecuri țin de modul în care sunt puse în aplicare ideile, în cunoștințele și abilitățile managerile ale celui care se apucă de un business.

De-a lungul timpului am fost frapat de ingeniozitatea antreprenorilor din punctul de vedere al domeniilor alese, de la ateliere de fier forjat până la cabinete medicale specializate pe o anumită procedură laser, am întâlnit un spectru extrem de larg de idei. Mulți dintre acești oameni sunt foarte buni pe domeniul lor, însă ca să fie antreprenori, să știe să se ocupe și de partea financiară, să știe să se ocupe și de partea de gestionare a relației cu angajații, cu ANAF etc. trebuie să treacă printr-un astfel de training. De data aceasta s-a recurs la această solicitare ca fiecare antreprenor să parcurgă acest training.

De asemenea, s-a mărit un pic marja, de la 200.000 de lei la 250.000 de lei și nu mai vorbim de firme până la 3 ani vechime care erau asimilate ca fiind nou-înființate, ci vorbim doar despre firme nou-înființate, fără vreun bilanț contabil depus anterior“, a explicat, la DC News, Cătălin Leonte, directorul general al FNGCIMM.