Şantierul Naval Galaţi se concentrează pe producţie militară. Anunţul directorului Damen

Şantierul Naval Galaţi se concentrează pe producţie militară. Anunţul directorului Damen

Gheorghe Savu, directorul Damen Naval Romania, a anunţat că şantierul naval din Galaţi se va concentra pe producţia militară. Iată ce investiţii se vor face. 

"Îmi amintesc Breaking News-ul: Șantierul Naval Galați devine șantier militar. Este puțin exagerat. Șantierul Naval Damen Galați devine un șantier care se concentrează preponderent pe producție militară. Aș zice că în următorii 10-15 ani producția militară va fi preponderentă în acel șantier. Sigur că transformarea nu este deloc un proces simplu, pentru că producția militară presupune niște rigori atât calitative - ceea ce înseamnă investiții foarte mari în tehnologie, dar și din punct de vedere al securității. Trebuie asigurată securitatea industrială, cea perimetrală, securitatea documentelor, a personalului și a informațiilor. Și tot acest proces este în plină derulare la Galați.

Avem un program de investiții până în 2040, care se ridică la peste 135 de milioane de euro. Unele sunt în fază foarte avansată acum. Principalele investiții pe care le facem sunt în construirea de noi hale de producție, pentru că, mai nou, navele militare nu se mai construiesc în câmp deschis. Ele trebuie protejate. Se asigură și o mai bună calitate a lucrărilor și mai bune condiții de lucru pentru muncitori. Dar se asigură și securitatea navei în sine, se poate păstra secretul acestei construcții. Spre exemplu, în prezent suntem în fază de finalizare a unei hale în care se vor produce, concomitent, două fregate de 150 metri fiecare și de 7300 de tone de plasament. Sunt investiții atât în liniile tehnologice, cât și în halele de producție și investiția în oameni", a declarat Gheorghe Savu la cea de-a doua ediție a DEFENSE ROMANIA SECURITY DIALOGUE 2026 (DSD 26) - „Europa, Statele Unite și dezvoltarea industriei de apărare”.