Mai multe cereri de compensaţii, mai puţine despăgubiri acordate în 2025 pentru pasagerii de avion

Mai multe cereri de compensaţii, mai puţine despăgubiri acordate în 2025 pentru pasagerii de avion

Ramona Colea, CEO FlightClaim, a explicat de ce în 2025 companiile aeriene au acordat mai puţine despăgubiri pasagerilor, deşi numărul cererilor de compensaţii a crescut simţitor. 

"2025 a fost plin de astfel de evenimente, deşi legea în baza căreia se solicită despăgubirile a apărut încă din 2004, cu aplicare din 2005. Dar iată că bolile copilăriei nu s-au vindecat. Odată cu creşterea numărului de zboruri şi a numărului de pasageri, când sunt aceste probleme, întârzieri sau anulări, numărul de cazuri creşte. 

În ciuda faptului că acestea au crescut cu cel puţin 30% ca şi volum în 2025, valoarea compensaţiilor plătite de companiile aeriene a scăzut. 

Statisticile arată că mai mult de 50% din numărul de solicitări depuse de pasageri, cele eligibile, sunt refuzate de companiile aeriene. Asta înseamnă că din cazurile care fac obiectul despăgubirilor, mai mult de jumătate sunt refuzate de companii. Motivele sunt următoarele:

Peste 26% nici nu primesc un răspuns. Pasagerii sunt ignoraţi. Mai mult de un sfert dintre ei! Apoi, peste 20% sunt refuzaţi pe motiv de vreme, fără a li se oferi o dovadă a acestor condiţii meteo extraordinare. Un număr mare de pasageri, peste 10%, sunt refuzaţi pe baza problemelor despre care companiile susţin că ar fi generate de managementul controlorilor de trafic, din nou situaţie care nu e evidenţiată cu dovezi. 

Şi undeva la 10% sunt cazuri refuzate fără motiv. Pur şi simplu se invocă circumstanţe extraordinare, fără ca ele să fie identificate", a declarat Ramona Colea la interviurile DC News, DC Business şi DC News TV.