Antibiotice în mâncare. Cum ne afectează acestea

Antibiotice în mâncare. Cum ne afectează acestea

Alexandru Rafila a tras un semnal de alarmă cu privire la efectele pe care îl au antibioticele prezente în alimentele pe care le consumăm. 

„În Asia și în Africa se consumă antibiotice nu doar în zona umană, ci și în zootehnie. Antibioticele sunt folosite nu numai ca medicamente pentru animale, pești, păsări și mamifere, ci și ca factori de creștere. Dacă introduci antibiotice în apa în care crește peștele, el, împreună cu nutrienții cu care este hrănit, va crește mai repede.

Consumul de pește care conține cantități relativ reduse de antibiotice generează rezistență. Cel puțin jumătate din problemă se află în acest sector. La nivelul Uniunii Europene am reglementat utilizarea antibioticelor în zootehnie. Însă în multe țări, din America de Sud, Asia (India, China) și Africa, antibioticele sunt folosite în alte scopuri decât cele terapeutice, iar acest lucru reprezintă o problemă de sănătate publică.

De aici a pornit și conceptul de One Health, o sănătate unică, integrată, care include medicina umană, medicina veterinară și mediul. Mediul este, de asemenea, poluat de antibiotice, mai ales în zona fabricilor care produc astfel de substanțe, unde pot fi contaminate apele profunde. Problema devine astfel și mai mare. Abordarea integrată este necesară.

Noi am discutat doar o parte a problemei aici, la dumneavoastră în emisiune. Dar ar fi bine ca și colegii de la ANSVSA să participe la o astfel de dezbatere. Ministerul Mediului are, desigur, multe alte probleme; dacă ar trebui să le rezolve și pe cele legate de antibiotice, pe lângă cele legate de baraje, ape și altele, ar fi o provocare majoră”,  a declarat Alexandru Rafila în cadrul conferinţei Health Forum, organizată de DC Media Group.