Echipa inimii. Ce este, cum ajută pacientul. Prof.dr. Horaţiu Moldovan vine cu explicaţii

Echipa inimii. Ce este, cum ajută pacientul. Prof.dr. Horaţiu Moldovan vine cu explicaţii

Prof. dr. Horaţiu Moldovan, medic primar Chirurgie Vasculară la Spitalul Clinic de Urgență SANADOR, a explicat conceptul de echipă a inimii, într-un interviu pentru DC Medical şi DC News. 

"Conceptul de heart team (n.r. echipa inimii) precede, dacă nu mă înşel, conceptul de echipă oncologică. El a fost introdus de societatea europeană de cardiologie împreună cu societatea europeană de chirurgie cardio-toracică. Acest concept presupune că abordarea bolnavului cu boli cardiovasculare să fie făcută atât de medicul cardiolog cât şi de medicul chirurg cardiovascular. 

Este o abordare bipolară, din perspectiva a două specialităţi, care să dezbată care e soluţia cea mai bună, cea mai potrivită, pentru pacientul respectiv. Pentru că abordarea unui pacient, indiferent de patologie pe care o are, dar acum vorbim de patologia cardiovasculară, doar din perspectiva unei singure specialităţi, poate orienta soluţia terapeutică pe un drum care nu este neapărat ideal. 

Să ne imaginăm că suntem într-un spital care are doar cardiologie. Atunci, pacientul este privit doar din punctul de vedere al chirurgului. Invers, dacă suntem într-o situaţie unde pacientul este într-o clinică exclusiv de chirurgie, el este privit doar din perspectiva chirurgului cardiovascular. 

S-a dovedit că soluţia cea mai bună se obţine din colaborarea celor două specialităţi, chiar din competiţia lor constructivă. Astfel, se ajunge la soluţia cea mai bună pentru pacient", a declarat prof.dr. Horaţiu Moldovan.