De ce a fost octombrie mai rece ca de obicei, dar se încheie cu temperaturi de vară

De ce a fost octombrie mai rece ca de obicei, dar se încheie cu temperaturi de vară

Mihai Huștiu, meteorolog ANM, a explicat că luna octombrie a fost mai rece și mai ploioasă decât normalul climatologic, însă finalul aduce temperaturi neobișnuit de ridicate, chiar și de 25 de grade în vestul țării.

 

"Luna octombrie, acum pe final, încearcă să recupereze din ceea ce nu a fost până acum. Octombrie trebuia să fie o lună stabilă, fără prea multă ploaie și mai caldă, însă realitatea a fost alta. Până la această dată, am avut temperaturi sub norme: media este de 8,6 grade la nivelul României, față de 9,7 grade cât ar fi normal. Asta înseamnă o abatere negativă de -1,1 grade, deci o lună mai rece decât media obișnuită.

Prima decadă a adus o perioadă extrem de rece, cu temperaturi scăzute ziua și noaptea, plus două episoade de vreme severă, ciclonii de pe 2-3 octombrie și 7-8 octombrie (ciclonul Barbara). Regimul termic și precipitațiile au ieșit din tiparul climatologic al lunii octombrie.

Și la nivelul precipitațiilor am avut valori ridicate: 93 de litri pe metru pătrat la nivelul României, ceea ce plasează octombrie 2024 pe locul 3 după anii 1972 (143 litri) și 2005 (98 litri). Acest lucru s-a datorat în special episoadelor de la începutul lunii.

În ultimele zile, temperaturile au urcat peste medie. Joia trecută s-au înregistrat 25 de grade în sudul Munteniei, în Banat și chiar în Capitală. Și astăzi se așteaptă valori de 23-24 de grade, iar mâine, pe 31 octombrie, în vestul țării ar putea fi chiar 25 de grade. Față de normalul acestei perioade (9-15 grade), vom avea între 15 și 25 de grade, cu maximele în vest.

Astfel, octombrie încearcă pe final să recupereze din punct de vedere termic, dar chiar și așa, la încheierea lunii se va înregistra tot o abatere negativă, puțin mai rece decât normal.

Statistic, octombrie ar fi trebuit să aducă cel puțin 2-3 săptămâni de vreme stabilă și însorită, dar primele două decade au fost capricioase. Weekendul trecut, de exemplu, am avut ploi, vânt și vreme schimbătoare. Acum, într-adevăr, ne bucurăm de soare și de temperaturi ridicate, deși în această seară și la noapte un front rece va atinge nordul țării, aducând câteva ploi slabe în Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei. De mâine însă, vremea frumoasă revine", a explicat Mihai Huştiu, meteorolog ANM.