
Greșelile fatale ale șoferilor cu experiență, semnalul de alarmă tras de Titi Aur
Titi Aur avertizează că multe accidente grave sunt provocate de șoferi cu experiență care își pierd prudența.
"Știu sigur că cei de la ISU au avut, la un moment dat, o campanie. Îi opreau chiar și în timpul misiunii echipe de control de la ei: deschideau ușa din spate, ușa laterală, se uitau dacă pacientul sau însoțitorul, asistentul ori asistenta purtau centura. Nu îi amendau pe loc, îi lăsau să plece mai departe, dar ulterior veneau amenzile, cred că de o mie de lei sau mai mult. Era regulamentul lor intern. Nu știu dacă la fel se întâmpla și la salvarea albă sau la salvarea roșie, dar știu sigur că ISU obliga, forța respectarea regulilor, și mai prindeau din când în când câte un caz.
În orice caz, aici nu e marea vină. Marea vină este a celui care a intrat în depășire. Mesajul pentru șoferii de ambulanță, poliție, pompieri sau alte servicii speciale este următorul: faptul că ai pornit girofarul și sirena este ca la trecerea de pietoni, ai prioritate, dar asta nu înseamnă că ți se oferă obligatoriu. De aceea, șoferii acestor vehicule trebuie să fie mult mai atenți și mai perspicace decât un șofer obișnuit.
În țările civilizate, când ambulanța pornește sirena și girofarul, șoseaua se eliberează. La noi, te poți aștepta să-ți intre cineva exact acolo unde nu avea voie, chiar și în lipsă de vizibilitate. Acest accident confirmă din nou că nu doar bețivii sau drogații fac accidente, așa cum spun cei care critică campaniile de educație rutieră. Ei bine, nu e așa: 70% dintre accidentele grave, cu morți și răniți, sunt provocate de șoferi considerați cu experiență, șoferi siguri, respectați de familie și societate, care nu conduc băuți sau drogați. Totuși, și aceștia fac uneori greșeli fatale.
Din punctul meu de vedere, cauza este lipsa de conștientizare. Pentru că, trecând de mai multe ori la limită și reușind, unii șoferi își pierd prudența. Odată, de două ori, de zece ori – până când prind exact unghiul mort în care nu se vede salvarea. Și ies nonșalant, inconștient, fără să-și dea seama de pericol. Probabil se uită în dreapta, văd virajul, nu apare nimeni, dar nu observă ambulanța care vine mai repede decât o mașină obișnuită. Așa se ajunge la nenorociri și, iată, la moartea unei paciente care era în viață, cu infarct, dar încă salvabilă.
Astfel de accidente apar din lipsă de conștientizare. De aceea, campaniile de prevenție, cursurile de pregătire și toate formele de educație rutieră nu fac altceva decât să creeze șoferi mai responsabili. Și un șofer conștient are mult mai puține șanse să comită o astfel de greșeală.
Statisticile o confirmă: și Suedia, și Elveția, și Danemarca, și Norvegia au accidente mortale, dar mult mai puține. De ce? Pentru că acolo există preocupare constantă, din toate punctele de vedere"