Limba romani, punte între continente. Experiența lui Cristian Pădure

Limba romani, punte între continente. Experiența lui Cristian Pădure

Lectorul univ. dr. Cristian Pădure, de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, a povestit cum pasiunea sa pentru limba romani a început încă din școală, iar mai târziu a descoperit că există o limbă romani comună, care îi ajută pe romii din diferite comunități, chiar și din alte continente, să se înțeleagă între ei.

 

"Undeva prin clasa a șaptea mi-am dorit să-i învăț pe colegii și prietenii mei, care au manifestat interes pentru limba romani. Am încercat să stilizez, să creionez o schiță a limbii romani și i-am observat, oarecum, regularitatea. De atunci am fost interesat.

În familia mea și în comunitatea mea s-a vorbit mereu limba romani, iar eu am încercat să o aprofundez. Mai târziu, în clasa a douăsprezecea, am văzut un interviu cu domnul profesor Gheorghe Sarău și colega mea, Delia Grigore, la o emisiune, Duminica în Familie sau ceva de genul. Ei vorbeau despre această catedră de limba romani și despre studiul ei.

Am terminat liceul în 2005. Atunci am luat pentru prima dată contact cu informația că există o limbă romani comună, care se studiază.

Până atunci credeam că romani este doar o limbă vorbită în comunitate, fără alfabet sau cărți de specialitate. Dar, da, există o limbă romani comună – acea varietate care permite tuturor vorbitorilor de romani, indiferent de graiul sau dialectul lor, să se înțeleagă între ei. Există un fond principal, un fond lexical, care face posibilă comunicarea între membrii diferitelor neamuri de romi.

De exemplu, v-am spus la un moment dat, când am discutat telefonic, că am reușit să mă înțeleg foarte bine cu romii din Mexic. Erau romi căldărari, vorbitori de limba romani, cetățeni mexicani. Din ce am documentat lingvistic, aceștia au origini în Europa, mai degrabă în Transilvania, acum aproximativ 200 de ani.

Probabil ținta lor inițială a fost America, însă au urcat pe cel mai ieftin vapor, care mergea către America Latină, și astfel au ajuns acolo. Cel mai probabil, puțin după dezrobire. Totuși, în Transilvania romii nu au fost robi", a explicat Lector univ. dr. Cristian Pădure, de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.