
De ce îți vezi copilul doar perfect? Avertismentul psihoterapeutului
Ioana Milea, psihoterapeut, atrage atenția că părinții, deși este firesc să-și vadă copiii ca fiind „cei mai cei”, riscă să devină prea subiectivi și să ignore semnalele din exterior, de aceea e important să rămână deschiși și la opiniile altora, fie ele ale specialiștilor sau ale celor din jur.
"E normal ca fiecare părinte să-și vadă copilul cel mai bun, cel mai frumos, cel mai deștept. Și nu e nimic în neregulă în asta, pentru că sunt ai noștri și, indiferent cum ar fi, îi vedem „cei mai cei”.
Dar nu e în regulă să nu acceptăm și alte păreri și opinii care vin din exterior. E posibil ca noi, fiind subiectivi, pentru că e copilul nostru să nu vedem realitatea așa cum este ea. Suntem tentați să vedem doar lucrurile pozitive în copilul nostru.
Întotdeauna când vine o părere din exterior, avem tendința să spunem: „Ce vii tu să-ți dai cu părerea? E copilul meu, știu eu mai bine, eu l-am crescut până acum.” Dar nu întotdeauna lucrurile funcționează așa. Părerile pot veni și de la alți părinți, și de la prietenii din jurul nostru, nici nu contează atât de mult de unde. Important este să avem deschiderea de a accepta, de a nu judeca și de a nu considera că noi deținem adevărul absolut.
Tindem să facem această greșeală, care nu va fi deloc în beneficiul copilului. Evident că nu ne va ajuta să fim fixați pe o linie clară, trasată doar de noi: „noi știm cel mai bine, noi l-am crescut, noi știm cum trebuie să facem în continuare, nu mă interesează părerea ta, nu mă interesează părerea specialistului.”
Am întâlnit și părinți care au fost la specialiști și, surpriză, au plecat de acolo spunând: „Ce vorbește domnul? Ce știe ăsta? Nu știe nimic, lasă că știu eu mai bine cum îmi cresc copilul acasă.” Și de aceea spuneam la început că nici părerea specialistului, de multe ori, nu are greutate în fața părintelui.
Important este să acceptăm că un singur lucru, cât de mic, sesizat de cineva, ar trebui să ne atragă atenția și să ne ridice un semn de întrebare. Nu spun acum să devenim exagerați și să căutăm, să investigăm, să adunăm tot felul de informații, dar e bine să ținem cont. Poate să ne deschidă o nouă perspectivă, o nouă viziune asupra unei eventuale probleme și să ne atragă un semnal de alarmă", a explicat Ioana Milea, psihoterapeut.