Prof. dr. Vasile Astărăstoae arată că, în timp ce în documentele vechi vracii erau considerați medici, în tradiția populară erau persoane misterioase și temute, spre deosebire de Vestul Europei, în România aceștia nu au fost condamnați la moarte, ci doar exilați, motiv pentru care tradiția s-a păstrat până azi.
„Prin „vraci” putem înțelege două lucruri. În Psaltirea Șpeiană, în scrierile bisericești și până și în Pravila lui Vasile Rupu, prin vraci se înțelege medic. Vasile Rupu, în Pravila sa, introduce anumite obligații pentru vraci, care, de fapt, sunt medici.
În tradiția populară, vracii sunt o persoană misterioasă, respectată, dar în același timp temută, pentru că poate să alunge boala din tine, dar poate să și o aducă. Și trebuie întotdeauna să te porți frumos cu el, pentru că el poate să facă și bine, dar poate să facă și rău. Asta este, să spunem, diferența esențială. Respectul pentru vraci a fost echivalent cu respectul pentru medici.
Uneori, vracii chiar au fost chemați la curțile domnești: alteori ca să trateze un membru al curții, un boiar, un oștean și așa mai departe; alteori ca să răspundă pentru anumite practici care erau considerate vrăjitorești. Totuși, este o particularitate în România față de celelalte țări și din cauza asta tradiția s-a păstrat. În România nu a existat vânătoarea de vrăjitori care a existat în Vestul Europei.
Deci, puteau să fie exilați, dar niciodată n-au fost omorâți. Și, în același timp, același lucru s-a aplicat și la vrăjitori: n-a fost niciunul, să spunem, condamnat la moarte pentru practicile sale. A fost condamnat de biserică, a fost condamnat, să spunem, prin exil din comunitate, dar nu a fost condamnat la moarte. Și atunci această tradiție s-a păstrat până în zilele noastre.
Și în zilele noastre sunt femei care descântă pentru deochi. Și în zilele noastre se spun anumite incantații, mai ales în stările de depresie, și care au efect. Paradoxal, au efect”, a explicat Prof. dr. Vasile Astărăstoae.
