Prof. dr. Vasile Astărăstoae explică faptul că, în Evul Mediu, principalele probleme de sănătate erau epidemiile, bolile de malnutriție și rănile de război, însă paradoxal acestea din urmă nu erau tratate de medici, ci de bărbieri-chirurgi, iar cele mai multe decese apăreau din cauza infecțiilor post-răni.
„Oamenii aveau foarte multe supărări, dar știau să și le trateze. Chiar dacă avem puține date despre bolile și patologia care existau în acea perioadă pentru că, de regulă, cronicarii sau scriitorii epocii s-au aplecat mai mult asupra faptelor de vitejie și asupra anumitor obiceiuri, și mai puțin asupra detaliilor medicale știm totuși, dacă analizăm cu atenție, că în acele vremuri existau epidemii.
De exemplu, în timpul lui Ștefan cel Mare au fost trei epidemii de ciumă. Mai existau bolile de malnutriție, era diabetes, pentru care, încet-încet, s-au găsit leacuri populare cu care boala a fost ținută sub control. Erau afecțiuni degenerative și, bineînțeles, erau rănile din război. Paradoxal, acestea nu erau tratate de către medici, medicii nu aveau voie să trateze astfel de răni, ci de către bărbieri-chirurgi: bărbieri cu robă lungă, dacă aveau studii universitare, sau bărbieri cu robă scurtă, care făcuseră ucenicia undeva și învățaseră meseria.
De fapt, au murit mai mulți oameni din cauza infecțiilor post-răni decât din cauza rănilor propriu-zise. Aceasta era principala problemă sanitară în acel moment, o perioadă caracterizată prin conflicte destul de dure. Numai că, dacă ne uităm și la prezent, nu ne plângem nici astăzi de conflicte și mai dure, însă ele sunt mai eficiente: nu mai avem răniți, avem direct morți”, a explicat Prof. dr. Vasile Astărăstoae.
