Titi Aur, instructor de conducere defensivă, a explicat la DC Conducem de ce DN2 este şoseaua pe care se întâmplă cele mai multe accidente grave în România.
„Aşa se circulă pe DN2. Cauzele sunt multiple. De ce? Pe de o parte, pentru că DN2 are acel acostament consolidat, când mai mare, când mai mic, şi e neclar dacă ai voie sau nu să circuli pe el. Pentru că uneori e mai lat, ai şi bandă discontinuă, ceea ce spune că ar fi o bandă. Dar banda aia e mai mare sau mai mică. Şi când merge camionul, are locuri în care încape, locuri în care nu. Sunt locuri în care dispare complet acel acostament consolidat şi rămâne o singură bandă. Şi senzaţia e că uneori ai 4 benzi, dar când ele devin pline şi drumul se îngustează, apar acele accidente groaznice. De asta DN2 are cei mai mulţi morţi, cei mai mulţi răniţi, cele mai multe accidente, pe kilometru, pe orice. Pentru că este o şosea neclară. Este neprietenoasă din punctul ăsta de vedere.
Şi este deosebit de periculos să mergi pe un astfel de drum.
Ca viteză se circulă pe autostradă. Dacă mergi cu 100 km/h pe DN2… Apropo de asta, doar în România ai voie cu 100 km/h pe drum naţional, în multe alte locuri viteza maximă e de 90 km/h. Am văzut şi limite de 80 km/h. Şi se respectă aceste limite. La noi, viteza maximă legală e 100 km/h, dar nu merge nimeni cu 100. Peste 110 km/h toată lumea şi mulţi cu 150-160 km/h. Se merge ca pe autostradă, şi se merge ca şi cum ar fi 2 benzi pe sens. De asta se întâmplă multe”, a declarat Titi Aur.
DN2, supravegheat de Poliţie din elicopter
Drumurile naţionale cu risc rutier crescut au fost monitorizate de Poliţie cu elicoptere, ajutând astfel la supravegherea traficului rutier, la un răspuns rapid la situaţii de urgenţă, controlul traficului în situaţii speciale şi la măsurarea fluxului de trafic, informează IGPR.
În perioada 1 ianuarie – 30 iunie, poliţiştii Direcţiei Rutiere, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului General de Aviaţie, au desfăşurat 78 de misiuni cu sprijinul elicopterelor din dotarea Ministerului Afacerilor Interne, scrie Agerpres.
„În cele 358 de ore de zbor, cele trei elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au monitorizat aerian mai multe drumuri naţionale cu risc rutier crescut: DN1, DN2, DN3 , DN5, DN6, DN7, DN2A, DN2B, DN21, DN25, DN26, DN39, DN54, DN64 DN65, DN66, DN67, DN73, DNCB, VO6F, precum şi autostrada A2 Bucureşti – Constanţa”, precizează IGPR.
Poliţiştii au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere grave, constatând 394 de abateri rutiere, dintre care 382 pentru depăşire neregulamentară, iar 12 pentru alte abateri, precum neacordarea de prioritate pietonilor, pentru şoferii care nu purtau centura de siguranţă, dar şi pentru folosirea telefonului mobil, încălcarea marcajului sau circulaţie pe sens opus.
