Politologul Mihai Păunescu a explicat că România nu deține cea mai mare administrație publică din Europa și nici un sector bugetar excesiv, subliniind că provocarea reală nu este numărul angajaților sau mărimea cheltuielilor, ci capacitatea statului de a-și finanța activitatea și de a colecta eficient veniturile publice.
„A fost posibil, în societatea românească comunistă, plata completă a datoriei externe și aducerea pe zero, să spunem, a serviciului datoriei publice. Dar să ne reamintim că asta a costat regimul, însă și existența sa. Costurile sociale au fost uriașe, dincolo de privațiunile privind drepturile fundamentale, existând și privațiuni legate de nevoile de bază. Adică nu găseai alimente, nu te puteai încălzi.
În fine, nu exista combustibil sau era raționalizat într-o măsură foarte mare. Plus corupția pe care o generează, tentația corupției, iar sistemul nu putea să supravegheze, indiferent cât de poliționesc și securistic ar fi fost statul, toate palierele vieții sociale. Și atunci apăreau lanțuri de distribuție paralele, bazate pe relații personale, ceea ce astăzi etichetăm, în mod clasic, ca fiind corupție.
Prin urmare, există un echilibru sau, folosind un barbarism în engleză, un trade-off, adică un schimb, o negociere între sustenabilitatea politicului fiscal bugetară, pe termen lung și nevoile imediate ale populației.
Aici am să exemplific cu argumentele pe care le aduce fostul premier Marcel Ciolacu, când i se spune că a lăsat o datorie publică uriașă și un deficit bugetar foarte mare. El răspunde: da, dar am crescut nivelul de trai. Nivelul de trai din România, în momentul de față, este peste sau, mă rog, peste nivelul de trai care era până la introducerea măsurilor bugetare. Era cel mai ridicat din istorie, conform indicatorilor precum produsul intern pe cap de locuitor, puterea de cumpărare și diverși alți indicatori care arată nivelul de bunăstare. Toate acestea au crescut, și acesta este un merit, dar au crescut pe datorie.
Prin urmare, bunăstarea de care ne bucurăm astăzi va fi decontată de generațiile următoare, de copiii noștri. Depinde și de investiții, în egală măsură. Aceste investiții sau caracterul lor de urgență și valoarea lor se vor releva pe termen lung, în măsura în care sunt capabile să genereze creștere economică. În felul acesta evaluăm investițiile; altfel, putem face investiții nerelevante sau chiar superflue.
Dau un exemplu clasic: mai schimbăm niște borduri care deja sunt bune sau reasfaltăm o stradă care nu este foarte deteriorată. Este o investiție sau, mă rog, creăm un canal de colectare a apelor pluviale, deși soluția precedentă funcționa foarte bine”, a explicat politologul Mihai Păunescu.
