Criticul literar Daniel Cristea Enache a explicat, la DC News TV, de ce Premier League este cel mai tare campionat din lume, dar şi care este diferenţa faţă de orice alt campionat. 

„De ce fotbalul englez? Pentru că este mult mai valoros, mult mai intens. Ei l-au inventat, da, dar acum îl joacă. Sunt meciuri cu adrenalină, în care nu te poţi întrerupe nici să bei un pahar cu apă. Totul e atât de intens… Toate minutele meciului sunt la un nivel nemaîntâlnit în Europa, cu atât mai puţin în campionatul românesc. După ce te-ai obişnuit să te uiţi la Premier League şi mergi să vezi un meci din alt campionat, ţi se pare că jucătorii sunt mai lenţi, sunt mai somnolenţi. La un alt meci decât cele din campionatul englez simţi că ai timp. Poţi face diferite lucruri, poţi să mai faci şi treabă în casă cât se mai tăvăleşte unul pe jos să simuleze un fault. 

În campionatul englez totul e la intensitate maximă, nu ai niciun minut liber. Asta a observat şi un mare jucător român, idolul meu din copilărie, Gică Popescu, care a şi jucat în campionatul englez. El spunea că fiecare meci din Anglia e de 4 ori mai intens decât în orice alt campionat. 

Mai trebuie spus un lucru. Acolo nu sunt doar jucători englezi. Fiecare club mare este o adevărată multinaţională. Sunt jucători din toate spaţiile posibile, din toate ţările. La Manchester City, spre exemplu, portar brazilian, cel mai mare mijlocaş, De Bruyne, care a plecat, era belgian. Cel mai mare atacant, Haaland, norvegian. Este o multinaţională. Nu vezi doar fotbal englez, ci jucători din întreaga lume, care sunt lideri în naţionalele lor”, a declarat Daniel Cristea Enache în emisiunea Cultura pentru Toţi. 

Youtube video image