Lector univ. dr. Aurelian Giugăl, politolog la Universitatea din București, a atras atenția asupra concedierilor anunțate în instituțiile publice.
El a subliniat că problema nu este numărul de angajați, ci criteriile după care aceștia vor fi selectați.
Potrivit acestuia, în România angajările la stat se fac adesea pe bază de relații și influențe politice, nu pe merit. În acest context, există riscul ca restructurările să afecteze tocmai angajații fără protecție, în timp ce clientela politică să rămână neatinsă.
„E greu de crezut că vor fi găsiți exact oamenii inutili. La noi, în instituțiile publice, posturile nu s-au ocupat transparent, ci pe filiera cunoștințelor. Dacă însă cei cu adevărat de prisos ar fi identificați și dați afară, populația ar susține aceste măsuri”, a declarat Giugăl la DC News.
Acesta a amintit că România are, raportat la populație, cea mai mică rată de funcționari din Europa, dar a ridicat întrebarea dacă guvernanții vor avea capacitatea să elimine personalul care produce „dosare inutile” sau dacă vor fi sacrificați doar „acar păunii”, ceea ce ar genera și mai multă nemulțumire publică.
„Eu cred că măsurile corecte, inclusiv eliminarea sinecurilor, a sporurilor și a salariilor nejustificate, ar fi susținute de populație. Problema e că există temerea ca victimele să fie cei fără protecție, iar cei privilegiați să rămână în funcții. De aceea, presa va avea un rol important în a arăta mecanismele reale ale acestei rearanjări instituționale”, a mai spus lectorul universitar.