Am făcut, la Academia Titi Aur, o simulare de impact frontal la viteză mică, iar concluziile sunt interesante. Iată de ce în cazul unui astfel de accident de cele mai multe şoferul este cel care scapă fără răni prea grave.
„Ştim de la sporturile de impact, de la fotbal, rugby, hochei, că atunci când 2 sportivi se lovesc între ei, în afară de faptul că sunt antrenaţi, se încordează. Cu cât eşti mai încordat, cu atât vei suporta mai uşor impactul. De asta în accidente de circulaţie cei care dorm, cei care citesc, cei care nu anticipează şi nu reuşesc să se încordeze sunt mai grav accidentaţi decât cei care sunt prezenţi. De asta de multe ori şoferul e mai salvat. Simte momentul impactului, se încordează, simte momentul impactului”, a declarat Titi Aur.
„Ce ar trebui să înţeleagă cei care ne urmăresc este că impactul nu se simte atât de tare în mâini cât se simte în centură. La impact, corpul pleacă în faţă, iar centura se strânge”, am completat.
„Pentru că este pusă corect. Pentru că dacă ar fi pusă prin spate şi se declanşa cartuşul pirotehnic, odată cu plecarea corpului mai acţiona şi centura, care împinge”, a mai punctat Titi Aur.