Titi Aur, instructor de conducere defensivă, a făcut o comparaţie între ţările din occident şi România, în ceea ce priveşte siguranţa pietonilor. Iată la ce concluzii a ajuns.
„M-am deplasat foarte mult pe drumuri judeţene, locale, pe marginea drumului, făcând mulţi kilometri pe jos. Ce am observat în afara ţării? Siguranţă deplină. În primul rând, în orice sat există zonă pietonală şi zonă pentru biciclete, trotuare, etc. Când eşti între localităţi şi trebuie să te deplasezi pe acostament, pe partea stângă, pentru că aşa se circulă corect, toţi cei care veneau din faţa mea, în afară de faptul că respectau viteza, când se apropiau de mine, reduceau şi se îndepărtau de mine. Mă puneau în deplină siguranţă.
Ajungând în România şi făcând acelaşi lucru, intri într-o nebunie. Nimeni nu respectă nimic. În localităţi, în sate, nu ai trotuare. Eşti obligat să mergi pe carosabil, care nu are nici acostament. Cei care vin din faţă vin cu viteză foarte mare, mai mare decât cea firească. Merg cu 80-90, în localitate. Nimeni nu te fereşte, trec şters pe lângă tine.
Am, astfel, motivul pentru care mulţi pietoni sunt accidentaţi, mai ales în zona rurală. Pietonii nu au unde să circule. Şi pietonii nu sunt educaţi. Nu merg pe partea stângă, ci pe partea dreaptă, le vin maşinile din spate.
Dar ce e şi mai grav este următorul lucru. Şoferii sunt mai mult decât needucaţi. Trec riscant de tare şi riscant de aproape faţă de pieton. Îmi imaginam ce înseamnă când pleacă badea Gheorghe de la cârciumă, un pic băut, un pic îngândurat, şi trece TIR-ul la 20 cm de el. Suntem într-o totală asumare de risc din acest punct de vedere”, a declarat Titi Aur la DC Conducem.