
Problemă cu referendumul lui Nicuşor Dan. De ce nu poate fi implementat uşor
La alegerile locale din 2024, primarul general al Capitalei de la acea vreme, Nicuşor Dan, a propus şi un referendum local. Acesta a trecut, însă nu a fost implementat până acum. Iată de ce.
Diana Mardarovici, consilier general PNL, a explicat care sunt problemele, dar şi care ar putea fi soluţiile pentru ca acest referendum să poată fi implementat.
"Şi eu mă întreb cum procedăm cu referendumul. Atunci când fostul primar general, actual preşedinte al României, a propus acest referendum, eu am fost rezervată în ceea ce priveşte rezultatele. Din două motive. Unul, pentru că în mod evident nu Consiliul General poate să implementeze concluziile confirmate de bucureşteni la referendum, pentru că ne depăşeşte atribuţiile. Consiliul General nu poate hotărî modul în care se distribuie banii în Bucureşti. Astăzi, avem 7 bugete. Un buget al CGMB, pe care îl primeşte municipiul Bucureşti, şi 6 bugete ale primăriilor de sector. Prin referendum, erau întrebaţi bucureşteni dacă am considera corect ca CGMB să primească mai mulţi bani şi să poată distribui spre primăriile de sector", a declarat Diana Mardarovici la interviurile DC News TV.
"Primarul general devine un decident foarte puternic"
"Evident că centralizarea banilor vine şi cu centralizarea deciziilor şi descentralizarea puterii. Şi atunci, eu nu am fost un mare adept al ideii propuse, din 2 motive. Dacă nu facem o nouă lege a Bucureştiului, în care să discutăm despre atribuţiile pe care le are Primăria Generală faţă de primăriile de sector, nu ne ajută cu nimic faptul că banii vor ajunge într-un singur buzunar. Mai mult decât atât, dacă ne uităm pe istoricul administraţiei din Bucureşti, de multe ori primarii de sector au fost mult mai buni în ceea ce priveşte administrarea şi au făcut mai multe servicii în interesul oamenilor decât primarii generali. Dacă interesul este să ducem banii central şi să nu discutăm despre atribuţii, nu vom face decât să facem din primarul general un decident politic foarte puternic. Când primarul general şi primarul de sector sunt din partide diferite, atunci sectorul respectiv va fi văduvit. Înţeleg că oamenii au avut încredere că acest lucru nu se va întâmpla, dar eu sunt mai puţin optimistă", a mai declarat Diana Mardarovici.