Prof. Cornelia Popa Stavri, a vorbit despre reforma din sistemul de învățământ inițiată de ministrul Daniel David, din perspectiva sa de membru din conducerea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
Invitată la emisiunea DC Edu de pe canalul de YouTube DCNEWS, ea a subliniat faptul că ministrul omite un lucru important când ia în calcul diminuarea plății cu ora pentru cadrele didactice.
Sorin Ivan: „Deși părerea generală și superficială este că munca profesorului constă în ceea ce se vede la clasă, în spatele acesteia se află multe alte ore de pregătire acasă, în bibliotecă. Pregătirea planurilor de lecții, proiecte, strategii și așa mai departe. Iar aceste două ore amplifică mai mult decât atâtul, ora în sine.
Cornelia Stavri: Nu se numește doar „oră de predare”, ci „oră de predare, învățare, evaluare”. Cu alte cuvinte, în timpul orei nu doar predai, ai timp pentru învățare, exersare efectivă a ceea ce ai predat, dar și pentru evaluare. Există ore de evaluare și se aplică toate tipurile de evaluare: formativă, sumativă, toate cele care fac parte din această tehnică de a ne convinge că elevii au înțeles ceea ce le-am predat.
S.I: Privitor la intervenția privind diminuarea cuantumului plății cu ora: cum afectează această măsură situația?
C.S: Pornind de la ceea ce am spus mai înainte, o oră de predare nu este doar o oră de predare. Practic, domnul ministru, atunci când a fost de acord cu această măsură de diminuare, ignoră pregătirea pentru activitatea didactică, evaluarea, intervenția punctuală a profesorului.
Nu-mi imaginez că un om de școală poate să ignore activitatea propriu-zisă din clasă și din afara clasei. Este o învățare care se face în clasă și o activitate care se face în afara clasei. Această învățare nu este cuantificată în plata cu ora așa cum dorește domnul ministru. De fapt, a și legiferat-o.
S.I: Plata cu ora era și rămâne o modalitate de suplinire, de completare a veniturilor profesorilor. Uneori se ridică la încă o normă propriu-zis.
C.S: Plata cu ora nu se putea lua decât până la jumătate de normă de predare, adică până la 9 ore, acum 10 ore. Nu cred că va fi dispus niciun profesor să vină să predea pentru 22 de lei pe lună.
S.I: Și atunci, cu ce vom acoperi aceste ore?
C.S: Cu alte cadre didactice suplinitoare, dacă vor fi, sau, știu eu, necalificate? Domnul ministru nu înțelege că ne va costa mai scump această diminuare a cuantumului plății cu ora. Foarte scump ne va costa. Ne va costa atât din punct de vedere al elevului – al pregătirii sale consistente – cât și din punctul de vedere al calității propriu-zise a actului de predare, învățare, evaluare.