Directorul adjunct al Muzeului Național de Istorie, Cornel Constantin Ilie, spune că vizitatorii muzeului au parte de o experiență unică în România, cu expoziții impresionante precum tezaurul istoric și copia Columnei lui Traian, dar și cu numeroase expoziții temporare, de la artă populară sau restaurare științifică, până la teme surprinzătoare precum istoria catapultării.

„Ca turist, mai ales dacă vii pentru prima dată, cu siguranță ai ce vedea și vei pleca mulțumit de la muzeu. Ai, în primul rând, tezaurul istoric, care este o expoziție foarte importantă pentru noi, o expoziție impresionantă, o expoziție unică în România și un foarte rar mesaj, chiar și în afara țării, care ne prezintă și va prezenta vizitatorului cam cele mai valoroase artefacte pe care le are patrimoniul cultural din Țâmba.

Există apoi copia Columnei lui Traian, care te scutește, dacă vrei să te duci la Roma să o vezi, de un drum până acolo doar pentru acest lucru. Oricum, ai posibilitatea să o vezi mai bine și să înțelegi povestea, pentru că este o poveste foarte frumoasă, cine e pasionat de istorie antică, de Roma, poate să petreacă și o zi întreagă la Columna lui Traian.

Sigur, sunt apoi expozițiile temporare pe care le avem, cum este aceasta de aici, care se numește Capodopere din Patrimoniul Muzeului, în cadrul căreia prezentăm o selecție a unora dintre cele mai importante opere din patrimoniul muzeului, din toate categoriile, astfel încât vizitatorul își poate face o idee cam ce ar conține, deși aici este expus doar 0,1% din patrimoniul muzeului.
Îți poți face, așadar, o idee despre ce ar însemna un muzeu cu o expoziție permanentă de 10 sau 12.000 m2. Expoziții temporare avem mai multe, de obicei în același timp fiind 3-4. În momentul de față avem una foarte interesantă, cu o temă la care poate nu s-ar gândi cineva că o găsește la Muzeul Național, dar este o părticică din istoria vieții legată de catapultare, care este foarte interesantă, noi suntem pasionați, iar partea tehnică este absolut wow.

Avem inclusiv o expoziție de artă populară și vom deschide în curând o expoziție legată de primii 50 de ani de restaurare științifică în România, în cadrul căreia, la fel, o să prezentăm o parte dintre lucrurile care au fost restaurate la muzeu. Va fi o chestiune foarte interesantă, pentru că se poate vedea acolo importanța acestui domeniu în cadrul muzeelor: cum se salvează patrimoniul, cum, poate, la un moment dat, crezi că o piesă de patrimoniu este într-o stare în care nu mai poate fi salvată și constați că, după intervenția specialiștilor, s-a transformat în ceva readus la viață.

După toate acestea, vom deschide, în toamnă, o mare expoziție despre limesul corean. Avem ce prezenta și turistul care vine la muzeu sigur are ce vedea. Sigur că ne-am dori să vadă cât mai mult și să ajungă la concluzia că trebuie să mai vină și mâine, și poimâine, ca să poată vedea tot muzeul acesta.

Eu știu cum era: eram profesor înainte de 2002 și veneam cu copiii aici, mergeam până la jumătate și pe urmă îi pierdeam, că nu mai reușeam să-i conving să meargă mai departe, pentru că era foarte mult și foarte interesant. Dacă mergem până la capăt cu proiectul acesta, va fi și mai interesant, pentru că va fi cu totul altfel: planurile și ideile pe care vrem noi și cei cu care colaborăm să le punem în practică chiar vor face ceva deosebit din muzeul acesta. Sperăm să ajungem să vedem că am început să punem piesele în vitrine și că putem da o veste bună publicului: „În șase luni de zile puteți veni la muzeu”, a explicat Cornel Constantin Ilie, directorul adjunct al Muzeului Național de Istorie.