„Tehnicile prezentate de dr. Peale –unul dintre cei mai mari oratori creștini ai secolului al XX-lea și teolog de renume mondial, specializat în probleme motivaționale– vă vor ajuta să aduceți un plus de energie în existența voastră și să dobândiți impulsul de care aveți nevoie pentru a vă realiza toate dorințele și speranțele.” (curteaveche.ro)
„NORMAN VINCENT PEALE (1898–1993), autorul a 46 de cărți, a fost un reputat orator specializat în probleme motivaționale, cunoscut în lumea întreagă sub numele de „Predicatorul de milioane“. A fost cel dintâi susținător al teoriei „gândirii pozitive“ și a scris mai multe cărți pe această temă, care au devenit bestselleruri internaționale. Una dintre ele este Forța gândirii pozitive, vândută în peste 20 de milioane de exemplare și tradusă în 41 de limbi. Activitatea profesională a lui N.V. Peale s‑a întins pe șase decenii, incluzând, fapt fără precedent, o perioadă de cincizeci și doi de ani ca pastor principal al Bisericii Marble Collegiate, din New York. Este fondatorul Institutului pentru Religie și Sănătate, o clinică de psihiatrie care are la bază terapia prin religie, și al revistei Guideposts, care a avut un tiraj de peste patru milioane de exemplare. Mesajele sale au inspirat mai mult de un milion de cititori ai revistei lunare Plus: The Magazine of Positive Thinking, publicată de Fundația pentru un Trai Creștin și înființată, în 1940, de el și de soția lui, Ruth Stafford Peale. Pentru contribuțiile din domeniul teologiei, Peale a primit, în 1984, de la președintele Ronald Reagan „Medalia Prezidențială a Libertăţii“ (cea mai mare distincție care poate fi acordată unui civil în Statele Unite).” (curteaveche.ro)
Realizatorul emisiunii De Ce Citim este scriitorul Flaviu George Predescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, colaborator DC News din anul 2015, realizator și al emisiunii De Ce Citim și co-realizator al emisiunii Cultura pentru toți, dar și autor de articole la Literatura de azi. Este redactor al revistei Luceafărul de dimineață și redactor-șef adjunct al revistei Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, De Spiritu et Anima.
În mod obișnuit, De Ce Citim se transmite în premieră în fiecare sâmbătă de la ora 17, dar există și ediții speciale, difuzate în alte zile ale săptămânii. Se poate accesa:
Site: https://www.dcnews.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/
https://www.youtube.com/@dcnewsromania