Titi Aur, instructor de conducere defensivă, a explicat la DC Conducem de ce nu este în regulă să conducem când suntem încălţaţi cu papuci sau sandale. Acesta a făcut referire şi la cazul femeilor care conduc încălţate cu tocuri.

„Dacă nu ai nicio urgență în sensul în care să faci o manevră bruscă, nu se întâmplă nimic, dar dacă te prinde polițistul, primești o sancțiune, pentru că nu ai voie. Problema se pune când apare o situație limită, de exemplu să iei repede piciorul de pe accelerație și să-l pui pe frână. Mașinile moderne au sistemele atât de deștepte încât simt și viteza cu care muți piciorul de pe accelerație pe frână și cât de repede ridici de pe accelerație și acționează frâna cu eficiență mai mare. Intră sistemul care suplimentează frâna.

Dacă ești cu piciorul gol sau cu papuc, nu vei avea aceeași reacție pentru că te atingi, te lovești, papucul se poate agăța de pedală și manevra poate fi cu o întârziere, uneori cu o întârziere foarte mare. Cea mai periculoasă manevră e să iei piciorul de pe accelerație și să-l pui pe frână, iar dacă papucul se prinde sub pedala de frână, dacă rămâne în urmă sau îți alunecă piciorul, riscul foarte mare e să nu apeși la timp pe pedala de frână. Este atât incomod să conduci în papuci sau cu piciorul gol, dar și periculos dacă ești la limită“, a explicat Titi Aur.

Nici tocurile nu sunt mai puţin periculoase

„Și la sandale poate fi același lucru. De aceea, atunci când ne uităm la încălțămintea pilotului de curse, talpa este curbată în sus și lipită foarte bine astfel încât să nu existe riscul să agăți. Nu trebuie să ai încălțăminte de curse la mașina personală, dar în niciun caz opusul. Nu sunt de acord nici cu bocancii cu talpa groasă de nu simți nimic, pentru că există riscul să agăți pedala.

La fel și condusul cu tocuri. Dacă e și toc mare este aproape imposibil să reacționezi într-o situație limită, că de condus, conduci într-un fel. La toc există riscul să se prindă și în covoraș, plus că nu stai cu călcâiul jos. Sub nicio formă nu trebuie condus așa“, a spus, la DC News, Titi Aur, specialist în conducere defensivă.