Titi Aur a explicat, la DC Conducem, diferenţa dintre traficul pe autostradă din România şi cel din Germania şi a spus ce situaţie din România nu va fi niciodată vizibilă pe autostrăzile din Germania.

„În România, conform legii, poţi să mergi pe oricare bandă cu viteza maximă admisă, pe autostradă, deci cu 130 km/h. Dacă banda 1 e liberă, poţi merge cu 130 km/h. În Germania e explicit în lege, nu ai voie să mergi pe banda inferioară cu viteză mai mare decât banda superioară. Dar nici nu o să vezi niciodată banda inferioară liberă şi banda superioară ocupată. Acolo, sistemul e complet. Nu există varianta ca unul să fie pe banda 2, iar banda 1 să fie liberă. Toată lumea se duce cât mai pe dreapta. 

La noi, românul e sudat de axul drumului. Când e pe autostradă cu trei benzi, cel mai jignitor lucru pentru un român e să meargă pe banda 2. Iar pe banda 1 nu se duce. Sunt trei benzi, nu merge pe banda 3, dar măcar pe a doua. Şi dacă îl întrebi cu ce viteză merge, merge cu 100 km/h. Aşa gândeşte şoferul român, şi nu glumesc cu asta. 

În România nu e prevăzut expres în lege că nu ai voie să mergi, aşadar, cu 130 km/h pe banda 1 dacă pe banda 2 se circulă mai încet. 

Mai mult, circulaţia vehiculelor de pe o bandă cu viteză mai mare decât vehiculele de pe altă bandă nu se consideră depăşire, şi nu e depăşire. Doar că trebuie să fii atent când faci asta, şi să mergi cu viteză puţin mai mare decât cei de pe banda 2. Pentru că e posibil ca pe cel de pe banda 2 să îl apuce mustrările de conştiinţă şi să încerce să intre pe banda 1. De foarte multe ori, fără să se asigure. Mergând pe banda mai mică, cu viteză mai mare decât banda superioară, trebuie să te gândeşti la pericole potenţiale, că ăla s-ar putea să tragă dreapta fără să se asigure. 

Şoferul român slab pregătit zice aşa: când trag stânga, mă uit în oglindă. Dar când trag dreapta, nu are cine să vină, de principiu”, a declarat Titi Aur la DC Conducem. 

Youtube video image