Radu Banciu a avut o reacţie controversată la aflarea veştii decesului lui Diogo Jota, fotbalistul lui Liverpool. Declaraţia i-a adus critici pe reţelele sociale.
„Noi suntem, fraţilor, campionii unşpemetriei. În această zi de 3 iulie ne este semnalat mortul zilei, după o perioadă în care unşpemetria, ocupându-se cu alte drăcii, nu a mai scos neapărat în evidenţă acest fapt. Dar acum, pentru că e vorba de un jucător de la FC Liverpool, campion en-titre al Angliei şi rezerva lui Cocalardo (n.r. Cristiano Ronaldo) la nevoie în naţionala Portugaliei, sigur că lumea a sărit imediat ca arsă. Atât timp cât mori într-un Lamborghini, pe o autostradă cu 4 benzi dus-întors, nu trebuie să te jelească nimeni niciodată. A fost nevoie de test, am citit şi eu. În orice caz, catastrofal Jota. Nu are pe cine să dea vina aici. Nu e niciun fel de soartă de vină, nu e nici lache ăla de Courtois, nici Infantino, nici ţintarul Campionatului Mondial al Cluburilor, e pur şi simplu prostie. A murit ca prostul, asta trebuie să spunem din capul locului, şi îşi merită soarta.
E ca ăla care şi-a cumpărat elicopterul cel mai de soi şi a murit cu fiică-sa în braţe, ăla din NBA (n.r. Kobe Bryant). Cât de bou să fii, bă? Să dai asemenea sume… Tu la 28 de ani… Neica nimeni ăsta, Jota, avea 28 de ani. Tu la 28 de ani, căsătorit de 10 zile, trei copii, umbli cu Lamborghini noaptea, la 0:35, cine ştie cu cât la oră?
Ăia din decenţă nu au zis cu ce viteză mergea. Păi ce vreţi, bă, în condiţiile astea? Să ne apucăm să plângem un idiot de tipul ăsta? Ştiţi cum arată un Lamborghini? Cum să te prăpădeşti, bă, cu o maşină din aia? Ştiţi la ce mă duce cu gândul treaba asta? Nu la Air India, că ăia au fost în stare să prăbuşească un Dreamliner. La Gabi Popescu, ăla de îi luase foc Ferrari-ul pe autostradă. Câtă minte îţi trebuie ca să dai vina pe o maşină din asta că nu ai ştiut pe ce butoane să apeşi? E adevărat că a ars maşina ca un chibrit. Se mai întâmplă şi momente din astea. Depinde cine e la volan”, a declarat Radu Banciu la iAmSport.
Internauţii nu l-au iertat pe Radu Banciu
„Cât de prost și plin de sine poate să fie individul ăsta ?!? Asta nu e o declarație controversată, e declarația unui om bolnav psihic.Omul ăsta, Banciu, nu e normal din punct de vedere neurologic! Eu așa cred… Altfel nu se explică ura și veninul pe care le varsă împotriva oricărei persoane care nu-i este pe plac. Aceste declarații sunt incalificabile, eu nu știu de ce acest individ nu este internat într-o instituție de recuperare mentală, într-o cămașă de forță!”, a scris Paul Oh (n.r Paul Onoiu, suporter cunoscut al FC Rapid) pe Facebook.
„Radu Banciu a făcut, de-a lungul timpului, numeroase declarații scandaloase: unele rasiste, altele misogine – nu le voi relua aici, pot fi găsite ușor online. Însă ceea ce a spus despre Diogo Jota, în ziua în care acesta și-a pierdut viața, depășește orice limită a decenței și a compasiunii umane. Nu este vorba despre un comentariu neinspirat sau o opinie dură — ci despre o formă de cruzime verbală, rostită cu o detașare care nu mai poate fi asociată cu ceea ce înțelegem prin omenie. Când cineva își permite să vorbească despre un om mort, fără să cunoască contextul complet al tragediei, și o face într-un ton batjocoritor, arogant și rece, nu mai poate fi numit „om”.
Am urmărit ocazional emisiunile sale ca pe un soi de divertisment absurd, din care nu rămâne nimic. Dar momentul în care râzi de un om care nu se mai poate apăra și o faci cu un aer de superioritate este momentul în care cobori din rândul oamenilor. Pentru că un „om”, în sensul profund al cuvântului, nu ar face niciodată așa ceva”, a scris şi un alt internaut, Ionuţ Stăncelu.