În cadrul celei mai recente ediții a emisiunii DC Conducem, expertul în conducere defensivă Titi Aur a explicat de ce nu este în regulă ca cei care dețin un carnet auto categoria B să conducă atât de multe tipuri de vehicule precum le este permis șoferilor în momentul de față.
Titi Aur a făcut o comparație pentru a înțelege mai bine riscurile cu care se pot confrunta șoferii care se aventurează cu alte tipuri de vehicule, precum cele de teren.
„ATV-ul este un vehicul înmatriculat și poți să circuli regulamentar cu el, în sensul că știi să mergi pe partea dreaptă, știi să acorzi prioritate, să semnalizezi, adică înțelegi regulile de circulație.
Asta nu înseamnă, însă, că înțelegi și dinamica vehiculului respectiv. Mai mult sau mai puțin contează dacă virezi din ghidon sau din volan, important este că nu simți vehiculul așa cum trebuie.
Am mai spus și repet de fiecare dată: în toate meseriile din lume, pe lângă protecția muncii, se face perfecționare. Se face un upgrade profesional. De exemplu, când un muncitor trece de la un utilaj la altul, un excavator nou, un aparat de sudură nou, un strung nou, o macara nouă este școlarizat.
Această instruire se poate face la locul de muncă sau prin trimiterea la cursuri specializate, mai ales dacă utilajul este mai sofisticat. Scopul este ca muncitorul să înțeleagă cum funcționează echipamentul nou, chiar dacă este doar un alt model, nu un utilaj complet diferit.
Singurul domeniu în care nu se face asta este cel al șofatului. Aici, dacă ai permis de conducere, ești pur și simplu pus să conduci orice: mașină electrică, mașină mare, mașină mică, SUV, limuzină sau chiar ATV.
Dar condusul unei mașini mici, indiferent dacă e limuzină sau SUV, nu are nicio legătură cu condusul unui ATV. Ar trebui, în mod normal, să înveți să conduci ATV-ul sau, cel puțin, să mergi foarte prudent, doar pentru a admira peisajele.
În momentul în care vrei să mergi un pic mai repede, nu vorbesc de performanță sau condus la limită, ATV-ul devine deja foarte periculos. Ai centrul de greutate foarte sus, tu ești poziționat sus, nu te ții de nimic, nu ești legat de nimic. Dacă ai fi legat, ar fi și mai rău, pentru că în caz de accident, ai fi prins acolo.
Oricum ai lua-o, este o situație riscantă. Din acest motiv, ATV-ul este un vehicul periculos și trebuie tratat cu multă precauție”, explică Titi Aur.