Eugen Popa explică diferența esențială dintre hipnoza de scenă și cea terapeutică, subliniind că mecanismul rămâne același, însă scopul este complet diferit: Una servește divertismentului, cealaltă procesului de vindecare.
Prin acceptarea conștientă a sugestiilor, hipnoza devine un instrument puternic de transformare interioară.
„Diferența e foarte simplă, mecanismul este același, dar intenția este diferită. E ca și cum ai spune: Am o șurubelniță, un patent sau un cuțit. Care e diferența între a tăia pâinea cu cuțitul și a folosi cuțitul pentru altceva? Nu unealta e diferită, ci modul în care o folosești. La fel e și cu hipnoza: mecanismul e același, doar intenția contează.
Multă lume spune: „Nu mă duc la hipnoză, că mă face să mă port ca o găină.” Gândește așa: cine merge la un spectacol de hipnoză? Oamenii care caută ceva anume. Apropo de hipnoza de scenă sau de spectacol, cuvântul-cheie este „spectacol”, nu „hipnoză”.
Poți merge la un spectacol de balet, de operă, de teatru sau de hipnoză. Dar cine merge la fiecare? Cel interesat. Cel pasionat. Cei care merg la un spectacol de hipnoză sunt deja pregătiți, mental „fezandați”. Cine dintre cei din public ajunge pe scenă? Doar cei care vor. Hipnotistul întreabă: „Cine vrea să aibă o experiență?”, și oamenii vin pe scenă de bunăvoie. Dintre aceștia, cine „face ca găina”? Numai cine vrea.
Cu alte cuvinte, omul care conduce spectacolul nu trebuie să facă prea multe. Participantul se pregătește singur pentru transă, încă din momentul în care decide să vină la spectacol, să urce pe scenă și să urmeze indicațiile hipnotistului.
Hipnotistul îi spune: „Imaginează-ți un cer albastru, frumos. Te relaxezi. Asculți vocea mea. Dă-ți voie să ai o experiență absolut fantastică. Imaginează-ți o stare plăcută și urmează sugestiile mele.” Omul acceptă: „Da, vreau să mă simt extraordinar.” De aici începe totul.
Hipnoza este comunicare, acceptarea comunicării și transpunerea în fapt a sugestiilor primite. Dacă cineva îți spune:
„Imaginează-ți un cer albastru. Imaginează-ți că problemele dispar. Ești pe o plajă. Te relaxezi. Un pescăruș vine și se așază pe mâna ta.” Tu ești acolo, în mintea ta, și spui: „Ia uite, un pescăruș! Mi-a lăsat un fulg!”
Fiecare sugestie nouă te duce mai adânc în transă. Asta se numește, în psihologie, escaladarea angajamentului: Ți se cere pas cu pas să faci lucruri mici, simple, pe care le faci pentru că vrei, pentru că îți place experiența. Și apoi, ajungi într-un punct în care te întrebi: „Am cedat mai multă conștiință sau mai puțină?” Despre asta e vorba. Nimic spectaculos în sine.
Exact același lucru se întâmplă și în cabinet, în hipnoza terapeutică. Dar acolo, gândește-te: care ar fi scopul pentru care un terapeut ar pune un client să „facă pe găina”? Niciunul. Prin urmare, nu e nevoie de astfel de manifestări.
Dar procesul este identic: Ce se întâmplă pe scenă, când cineva acceptă sugestii și „face pe găina”, este același proces care are loc în cabinet, când cineva acceptă sugestii ca să scape de depresie. Doar intenția diferă. Scopul intervenției este diferit. Dacă persoana urmează sugestiile, are toate șansele să-și rezolve problema. Dacă nu le urmează și se gândește la altceva, atunci terapeutul nu poate face nimic”, a explicat Eugen Popa, CEO Puterea Minții.
