Titi Aur atrage atenția că stresul din trafic este generat atât de infrastructura veche, supraaglomerată, cât și de comportamentul hazardat al șoferilor, care încearcă să câștige timp prin manevre riscante. În plus, folosirea greșită a semnalizării și oprirea în locuri nepermise agravează situația pe șosele.
„Sunt două motive mari din care am ajuns și din care suntem stresați. Unul este, să zic, obiectiv și greu de trecut peste el, în sensul că, pe aceeași infrastructură veche, făcută de pe timpuri, circulă mult mai multe mașini și vehicule în general: biciclete, trotinete, pietoni și tot. Deci, circulă mai mulți, și asta, să zic, e greu de remediat. Doar acel masterplan ar putea să schimbe ceva, dar, deocamdată, e greu de remediat.
Dar vine celălalt motiv de stres: comportamentul nostru, al fiecăruia. Și aici mă refer în mod special la șoferi, dar nu numai, și la pietoni. Adică, vezi cum te apropii de un semafor, suntem pe două sau pe trei benzi, și inevitabil, la orice semafor de-ăsta la care stai de două ori sau de trei ori, vezi pe unii care trec de pe banda 1 pe 2, de pe 2 pe 1, de pe 3 pe 1, de pe 2… Toată lumea are senzații. Mulți au senzația că ar putea să mai câștige un pic. Nu câștigă nimic. Sunt tot acolo. Sau, foarte rar, sunt cu o mașină-două mai în față, ceea ce nu înseamnă nimic.
Ei bine, acești indivizi, acești conducători auto, nu fac altceva decât să crească stresul artificial. Adică, pe lângă stresul natural, că trebuie să încăpem cei 200 de șoferi pe distanța de nu știu cât, pe două sau trei benzi, mai sunt 7-8 din cei 200, probabil, cam asta e și proporția, care trag dintr-o parte în alta, care te obligă cumva să fii aproape de cel din față, că dacă nu, vine altul și se bagă. Și asta o faci oarecum instinctiv.
La un moment dat, eu am cedat și am spus: „Nu, eu îmi păstrez distanța. Mai intră, din când în când, câte unul, să fie sănătos.” De fiecare dată apare stresul ăla. Și atunci am zis: „Mai bine stau eu liniștit.” Dar nu gândesc toți așa. Și atunci apare stresul și se mai împinge un pic. Ei, și când ajungi să fii și în zona unei treceri de pietoni și ăla de lângă tine a oprit, aproape că nu-l mai vezi. Sau îl vezi cu ochiul, dar cu „ochiul minții” nu-l mai vezi. Zici: „Bine că am liber, pot trece.” Și între timp trec unii, că ăla nu a oprit degeaba. O dată poate oprește să-și ia țigări…
Nu mai spun asta cu avariile. Când vor înțelege șoferii români că sistemul ăla, că apeși pe buton și care se numește „avarii”, se folosește atunci când ai o avarie? Avaria nu e când trebuie să-ți iei țigări, nu când trebuie să-ți cumperi ziarul sau ce-ți mai cumperi, nu când trebuie să-ți pui scrisoarea la poștă sau să scoți bani de la bancomat, că nu mai pui scrisoarea acolo. Avaria e când ai o avarie. Adică, atunci când mașina nu mai merge și trebuie s-o lași acolo, că-i pe banda 1, că-i pe banda 2, că-i mai pe dreapta, că-i mai pe stânga. Pentru asta ai butonul ăla.
La noi, butonul ăla e considerat dreptul de a opri. Dar unde? Oriunde: în intersecție, pe trecerea de pietoni, pe triplu fir. Nu contează. Dacă am pus pe avarii, sunt „legal”. Adică… „sunt justificat.” „Dar am pus pe avarii, nu?” Aici e foarte greu de înțeles”, a explicat Titi Aur.
