Proclamația de la Islaz este programul adoptat la 9 iunie 1848 de mișcarea revoluționară din Țara Românească după citirea sa de către Ion Heliade Rădulescu. La 11 iunie, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost nevoit să accepte termenii proclamației și să recunoască guvernul revoluționar provizoriu.
„Guvernul revoluţionar se va constitui după plecarea lui Bibescu. Se credea că se merge spre un sistem de tip monarhie constituţională. A semnat, dar consilierii sovietici i-au spus să plece imediat, pentru că altfel le dă legitimitate. Aşa că pe 13 iunie, la 2 zile după ce a semnat, Bibescu a fost obligat să părăsească ţara. Răsturnarea a fost când şi-a dat seama că coloneii Odobescu şi Solomon nu aveau posibilitatea să blocheze acest lucru.
E un aşa numit punct 22, care e unul dintre cele mai impresionante. Nu apare acolo. E de fapt un fel de punct de 23, pentru că la 22 spune că pe baza acestora, o adunare constituantă va face o constituţie. Dar punctul 23, care nu apare acolo, e de facto, spune un lucru important. Trebuie să se facă această constituţie, iar la 15 ani distanţă să fie revizuită în spiritul epocii. E o contribuţie a lui Heliade Rădulescu. În spiritul epocii, pentru a se evita, şi citez exact, „trista condiţie pe care am avut noi de a ne cere drepturile cu mâna armată”. E principiul revizuirii constituţionale. Înseamnă o flexibilitate de gândire extraordinară”, a declarat Adrian Niculescu, istoric şi profesor la SNSPA, la DC News TV.
