Proclamația de la Islaz este programul adoptat la 9 iunie 1848 de mișcarea revoluționară din Țara Românească după citirea sa de către Ion Heliade Rădulescu. La 11 iunie, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost nevoit să accepte termenii proclamației și să recunoască guvernul revoluționar provizoriu.
„La punctul 16 avem aşa: instrucţie egală pentru fiecare român, indiferent de sex. Deci nu erau multe ţări europene unde se punea problema aşa”, a punctat Val Vâlcu.
„Erau nişte idei extrem de avansate. Ce aveţi dumneavoastră e o copie a unui document de epocă, din 16 iunie, de la Craiova. E o traducere făcută de un evreu sefardit. El acolo mai şi colaborează, e ceva care nu a fost perfect în regulă, pentru că a spus şi învăţământ gratuit. În textul original asta nu apare direct. În textul în limba română, în semi-cirilice, nu apare. Nu scrie gratuit în proclamaţia de la Islaz. A fost singura lui contribuţie, că a scris cuvântul ăsta, gratuit, în traducere, probabil în spiritul celor care au făcut proclamaţia, dar în textul canonic nu este”, a declarat Adrian Niculescu, de la SNSPA, la DC News TV.
Proclamaţia de la Islaz, dată pe Câmpia Libertăţii, la data de 9/21 iunie 1848, a fost programul constituţional întocmit de Comitetul revoluţionar din Muntenia în timpul Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească. Proclamaţia cuprinde douăzecişidouă de articole, redactate eliptic, în prealabil explică celor cărora le era adresat documentul sensul declaraţiilor, iar apoi expune întregul program de emancipare şi reformă. Prin Proclamaţia de la Islaz se renunţă la Regulamentul Organic, punându-se bazele unei noi ordini constituţionale, declarându-se egalitatea politică a cetăţenilor, supunerea tuturor la contribuţie, libertatea tiparului, desfiinţarea rangurilor nobiliare, emanciparea şi împroprietărirea clăcaşilor, cu despăgubire, eliberarea ţiganilor robi, tot cu despăgubire, desfiinţarea pedepsei cu bătaia şi cu moartea, îmbunătăţirea sistemului penitenciar. Tot Proclamaţia dă drepturi politice locuitorilor ţării de altă credinţă religioasă decât cea a românilor, evreii erau şi ei emancipaţi.
Prin Proclamaţia de la Islaz se preluau de către stat averile mănăstirilor închinate, se prevedea accesul la învăţătură a întregii populaţii, se stipula înfiinţarea Universităţilor la Bucureşti şi la Craiova, a unei Politehnici la Bucureşti, se dorea înfiinţarea de licee şi pensionate în fiecare judeţ, şcoli normale în fiecare plasă şi şcoli în fiecare sat. De asemenea, se anunţa introducerea alfabetului latin în administraţie.
Se mai prevedea că în fruntea statului rămânea un domn, ales pe cinci ani de către toate clasele sociale, iar Adunarea legislativă nu mai era formată doar din boieri, ci din reprezentanţi ai tuturor păturilor societăţii. De asemenea, se crea un sistem de autonomie locală, se înfiinţa garda naţională, iar Constituanta care era prevăzut a se înfiinţa urma să transforme programul constituţional într-o lege fundamentală.
