Dr. Anca Chitic, specialist în Centrul de Chirurgie Cardiovasculară SANADOR a fost prezentă în platoul DCNews unde a stat de vorba cu jurnalistul Val Vâlcu despre o boală care afectează o bună parte din populație, încă de la vârste tinere, este vorba despre boala varicoasă.

„Boala varicoasă este mult mai frecvent întâlnită la sexul feminin. Aceasta afectează peste 35% din populația cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani. Este o boală evolutivă, iar unul dintre principalii factori de risc este ereditatea. Pe lângă predispoziția genetică și sexul pacientului, alte cauze importante sunt sedentarismul, obezitatea, sarcina, perioada postpartum, precum și statul prelungit în picioare sau pe scaun. Toate aceste condiții contribuie la apariția și agravarea bolii varicoase.

Pentru persoanele care lucrează la birou și sunt nevoite să petreacă mult timp în poziție așezată, primul pas este diagnosticarea corectă a bolii. Este important să se stabilească exact unde se află insuficiența venoasă, care vene sunt afectate și unde apar dilatațiile varicoase. Pe baza acestor informații se poate decide tratamentul adecvat, în funcție de gravitatea și dimensiunea varicelor.

O metodă eficientă, atât preventivă cât și terapeutică, este purtarea ciorapilor elastici compresivi. Aceștia susțin circulația venoasă, facilitează întoarcerea sângelui către inimă și reduc staza venoasă din membrele inferioare. De asemenea, o hidratare corespunzătoare și efectuarea regulată a exercițiilor fizice, în special mersul pe jos, contribuie semnificativ la prevenirea complicațiilor.

Nu este recomandat să stăm în aceeași poziție mai mult de două ore. La fiecare două ore este indicată o scurtă pauză, de aproximativ două minute, timp în care activarea musculaturii prin mișcare contribuie la funcționarea corectă a pompei venoase. Această rutină simplă poate avea un efect benefic major în prevenirea apariției sau agravării varicelor”, spune dr. Anca Chitic.